Să nu ne rugăm în locul lui Dumnezeu: închipuirilor noastre!

De foarte multe ori, atunci când facem rugăciunea personală sau de obște, cu părere de rău, rămânem singuri, neauziți, separați de Dumnezeu, or rugăciunea este numaidecât dialog. Un dialog cu Dumnezeu, în care prezența divină capătă altă intensitate în mintea noastră. În același timp, dacă în continuarea rugăciunii nu ne-am unit cu Dumnezeu toată ființa noastră, ea nu mai rămâne liberă, goală, liniștită, neutră.

Locul gol de Dumnezeu, imediat este atacat de diavol care ne umple imaginația – ca lucrare a minții – cu orice fel de lucruri, gânduri, propuneri, amintiri.

Așa, ajungem să ne rugăm celui pe care ni-l închipuim în minte. De multe ori, în timpul rugăciunii către Dumnezeu, care trebuie să fie curată de orice închipuire, ne rugăm vecinului, prietenilor, amintirilor, mâniei, mândriei, sieși, mașinii …

Cum începem rugăciunea, îndată ne vine să căscăm, să ne scărpinăm. Ne copleșește oboseala. Ni se acutizează durerile. Ne aducem aminte despre oameni din cercul nostru: vecini, datornici, prieteni, dușmani sau alte persoane care ne-au impresionat cumva.

Așadar, în timpul rugăciunii în mintea noastră nu mai este Dumnezeu, Cel Căruia ne adresăm, dar vecinul, banul, situația cotidiană.

În practica de zi ar fi cam așa: atunci când te întâlnești și vorbești cu cineva, vorbești cu el, dar te uiți în spate sau în altă direcție. Evident, se vor trage concluzii corespunzătoare. Vei fi considerat inadecvat și în final nu vei fi ascultat.

La adresa lui Dumnezeu, rugăciunea fără atenție, nu este doar neascultată, dar și batjocoritoare. Oamenii nu se pot ruga deoarece nu Îl văd pe Dumnezeu în fața lor. Întâlnirea dintre Iisus Hristos și femeia samarineancă este pedagogică. În primul rând, spunem că, femeia samarineancă, a întrebat corect. E un lucru foarte bun să știi a pune întrebări corecte și nu a căuta răspunsuri care să te îndreptățească. Femeia samarineancă avusese cinci bărbați și când s-au întâlnit cu Iisus Hristos, pe care dintru început credea că era mare prooroc, nu L-a întrebat despre viața ei, sau unde să-și găsească fericirea, că făcuse mai multe încercări fără succes, dar a întrebat, ,,Doamne, cum să mă rog cu adevărat?” Iar Iisus Hristos i-a răspuns, ,,Adevărata rugăciune se face ,,în duh și adevăr”.

Rugăciunea ,,în duh”, o explică sfinții părinți, este rugăciunea cu toată ființa noastră. Aceasta se întâmplă atunci când cuvintele rugăciunii coboară în inimă și apoi cuprind toată ființa. Doar această rugă este auzită: care se face din inimă. Proorocul Moise se ruga pentru popor, în taină, fără să miște buzele, și Dumnezeu ia zis, ,,Moise ce strigi la Mine!” „În rugăciune, spune Sfântul Tihon din Zadonsk, vom primi tot ceea ce este bun şi, prin urmare, inamicul nostru, ştiind acest beneficiu mare al rugăciunii, încearcă să ne distragă, aducându-ne diferite gânduri. Prin urmare, chiar şi oamenii temători de Dumnezeu ar trebui să fie precauţi în rugăciune, pentru a se opune inamicului, luând aminte numai lui Dumnezeu, astfel încât, să stăm în faţa lui Dumnezeu, atât cu trupul, cât şi cu sufletul. Şi aşa, precum cădem înaintea Lui în trup, tot aşa cădem şi cu duhul, pentru ca limba noastră să vorbească despre ceea ce mintea şi inima nu lasă să fie neauzite. Într-un cuvânt, ca rugăciunea interioară să fie de acord cu cea exterioară”.

Atunci când facem rugăciunea, să scoatem toate lucrurile din capul nostru și să aducem în fața minții noastre, prezența divină. Nu trebuie să ni-L închipuim pe Dumnezeu înaintea noastră cu momente sau metode pământești, avem nevoie doar de certitudinea prezenței Lui. Icoanele ortodoxe, în special bizantine, ne ajută. Cuvintele rostite cu atenție, să coboare în inimă și să fie o adresare propriu zisă, pusă în fața Împăratului!

În același timp să luăm aminte și la faptul invers al legăturii dintre minte și inimă! Să ai un filtru bun în mintea ta, și în nici un caz, nu lăsa gândul rău, sau întâmplarea rea: să coboare în inimă. Să rămână acolo în minte, iar mintea să fie doar pod de ieșire. Gândul de tristețe, necredință, frică, obidă, jignire, supărare, judecată, nu-l lăsa să coboare în inima ta, care este viața sufletului tău. Să te împotrivești cu mintea oricărui gând rău, iar inima, mereu să-ți fie curată! Dacă îl leși să coboare, te va otrăvi.

Rugăciunea în duh este rugăciunea duhovnicească. E rugăciunea inimii. E curată de orice închipuire omenească, dorință, patimă, aprindere a sângelui, împotrivire, amintire, întinăciune, lene.

Rugăciunea în adevăr înseamnă cuvintele unui om cu viață îmbunătățită adresată lui Dumnezeu. În psalmul 118, 151, proorocul David spune insuflat de Duhul Sfînt ,,toate poruncile Tale sunt adevărul”. Legea Domnului adevăr este! Adevărul este Legea Ta Doamne! Un om care face fapte bune și păzește poruncile dumnezeiești, se află în adevăr.

În concluzie, spunem că rugăciunea în duh și adevăr, este rugăciunea curată de orice închipuire, făcută de om cu toată ființa lui, iar viața lui e plină de fapte bune și virtuți.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu, să învățăm rugăciunea adevărată!

preot Nicolai Boian

Distribuie! Fii de folos și pentru alții!

Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Share to Yandex

You may also like...

Lasă un răspuns

Войти с помощью: 

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anti-spam: complete the taskWordPress CAPTCHA


%d blogeri au apreciat: