Ajunge zilei răutatea ei

Să uităm tot răul. Să iertăm deplin. Să ne golim de negativ și pesimism, prin credință, nădejde și încredere în Dumnezeu. Lasă supărarea ta zilei de astăzi și mâine, trezește-te un om nou. Gânduri noi. Viață nouă. Început nou. Fiecare zi e ca o filă de carte: dai pagina și începi altfel. Cu cât mai mult timp vom purta povara zilei trecute, cu atât se va face mai greu. De la o zi la alta. Dar avem nevoie de simplitate. de iertare. de iubire și înțelepciune. Iertarea alungă orice necaz, dar să fii simplu în gândire ca să ierți ușor. Dacă lucrurile sunt complicate, vei avea o sută de motive să nu ierți. Dacă vei fi simplu, vei găsi un motiv cât o mie sau o mie de motive să ierți. Și asta se face cu înțelepciune: ca să nu încurajezi răul și nici să nu oprești binele.

Să ne păstrăm liniștea sufletească. Există dureri mari, pierderi, nenorociri și atunci tot nu avem dreptul să deznădăjduim. Cu atât mai mult, să nu păstrăm în suflete jignirea, întristarea, necredința, orgoliul, indiferența. Nu se merită îmbolnăvirea de la anumite întâmplari nefaste. Să nu coacem prin focul de mai sus, durerea inimii dezamăgite. 

Analizează toate, dar nici un gând să nu te ducă la cârtire, deznădejde, răzbunare, păcat. Fă acțiuni care să lucreze în locul tău! Apa îți alina setea; mâncarea îți potolește foamea; milostenia te păzește și te scapă de necazuri și pagube; înfrânarea te oprește de la desfrâu și prostie; rugăciunea îți alungă tristețea, durerea, neliniștea, frica, boala, neajunsul, păcatul, incertitudinea, necredința, boala!

Să ai un filtru bun în mintea ta, și în nici un caz, nu lăsa gândul rău, sau întâmplarea rea: să coboare în inimă. Să rămână acolo în minte, iar mintea să fie doar un pod de ieșire. Gândul de tristețe, necredință, frică, obidă, jignire, supărare, judecată, nu-l lăsa să coboare în inima ta, care este viața sufletului tău. Să te împotrivești cu mintea oricărui gând rău, iar inima, mereu să-ți fie curată!

Nu lupta cu nimeni. Mergi drumul tău. Am înțeles că atunci când lupți cu oamenii lupți împotriva lui Dumnezeu. De ce? Deoarece Dumnezeu le rânduiește pe toate, pentru fiecare om în parte! Dumnezeu lucrează și prin cei buni și prin cei răi. El își face lucrarea Sa sfințitoare și iubirea Lui e soarele ce luminează totul! Tu nu fi un obstacol în calea razelor, dar un instrument și mijlocitor. Dumnezeu nu lucrează răul; ideia este ca eu să nu răzbun răutatea, dar să las în Voia lui Dumnezeu și în acest caz, Dumnezeu mă miluiește.  Pe Dumnezeu nu-L învinuim de nimic. El nu este niciodată vinovat. Oamenii nu iubesc suferință dar o aleg, deoarece iubesc plăcerea trupului, care se face cauză a suferinței. Nouă ne rămâne să fim buni mereu, și cu cei buni și cu cei răi! Dumnezeu ne poartă de grijă în orice situație!

Ale lui Dumnezeu sunt pacea, iubirea, iertarea, bunăvoirea, rugăciunea, ajutorul reciproc. Aceste virtuți trebuie manifestate. Oamenii cu aceste calități sunt oamenii lui Dumnezeu! Pentru ei, Dumnezeu lucrează tot binele!

Ce reușește omul să facă cel mai mult, și asta e inutil?!: să vorbească! Mult. Gol. Orgolios. Trei ani se învață a vorbi și toată viața nu se învață a asculta. Atunci când taci în gânduri, îți auzi inima. Apoi ea vorbește. Iar menirea ei este doar să iubească! Iubire înaltă e rugăciunea.

Fii înțelegător cu oamenii din jurul tău și vei avea puterea și capacitatea să ierți!

Luptă cu gândul rău din tine nu din altul! Nu lua poverile zilei cu tine, ia-ți doar bucuriile!

Iertare și rugăciune, pace și înțelepciune, pentru întreaga lume!

,,Ajunge zilei răutatea ei!” (Matei 6, 34)

preot Nicolai Boian

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Share to Yandex

You may also like...

Lasă un răspuns