În viață credința ne arată oportunitate; necredința – dificultate. (pentru dorințe neîmplinite)

În viață credința ne arată oportunitate; necredința – dificultate. (pentru dorințe neîmplinite. încă)

Prietene, dacă ai o dificultatea în viață, să știi că este doar un moment, o perioadă. O depășești mai greu sau mai optimist. Dacă ești prieten cu Dumnezeu, vei vedea în toate pronia și purtarea Lui de grijă; El dorește să te scoată și să te ferească de rele ce se pot abate asupra ta. Roagă-te și zi, ,,Doamne ajută-mă să simt iubirea Ta!” El îți pregătește un altfel de viitor, pentru tine și poate și pentru cei de lângă tine.

Dacă îți lipsește credința și smerenia, vei găsi de cuviință că Dumnezeu nu te ascultă, nu te ajută și îți dorește răul, pentru că nu-ți îndeplinește dorința, ceea ce este imposibil ca Dumnezeu să dorească cuiva rău. Oamenii lui Dumnezeu, oamenii aleși pentru o misiune oarecare, creștinii, trebuie să de-a dovadă de încredere în Dumnezeu, de credință și de ascultare; apoi li se încredințează puterea care se desăvârșește în smerenie.

Fiecare om are o neputință a lui, fiecare om are o fățărnicie sau o viclenie; fiecare are o răbdare; o virtute! Viața merge înainte! Ai grijă mândrie să nu ai, o părere prea înaltă despre tine, o autosuficiență; o deznădejde sau o disperare. Chiar nici o întristare nu-ți este îngăduit să ai: ,,dacă ești trist Dumnezeu nu îți ascultă rugăciunea”! (Sf. Ioan Scărarul) Omul are și îngeri și diavoli. Fiecare om are un dar, un talent, o inspirație, care se valorifică doar dacă e de folos aproapelui. Pusă în slujba binelui persoanei de lângă tine, viața ta capătă sens, iar sensul diminuează și dizolvă lungimea timpului, lipsa puterii, încordarea așteptării, deznădejdea insuccesului. Pentru a face binele ai mereu posibilitatea în fața ta! Pe toate le acoperă dragostea creștină: ea este dumnezeiască! Iartă și iubește! Fii înțelegător și înțelept! Dumnezeu este cu tine! Înțelege omul în neputința, chiar și în viclenia lui. Lucrează binele cu oamenii. Roagă-te curat! Și ia aminte, nu există rugăciune curată fără fapte bune!

În tot acest drum al vieții, când ne stabilim scopuri, întâmpinăm dificultăți. Vai de oamenii care doresc să fie dumnezei fără Dumnezeu. Și unde e lipsa smereniei, acolo e mândria, care are mii de forme; ea merge împotriva Domnului. Ne aducem aminte de doi oameni care au intrat să se roage în biserică. Primul era păcătos, dar se ruga cu smerenie, recunoscând-și neputința, păcătoșenia și cerând Milostivirea divină. Celălalt om era bun, cu morală, ținea post, se ruga, făcea milostenie, dar în rugăciunea sa, nu-L recunoaște pe Dumnezeu: ca Dumnezeu al vieții sale, dar spune ,,Mulțumesc Doamne că sunt bun și că nu sunt rău ca cel de lângă mine”. În rugăciunea sa, accentul cade pe ,,eu”. Eu am postit, eu m-am rugat, eu am făcut milă. Eu îmi sunt suficient. Aici e o problemă mare dragilor. Autosuficiența. Apoi voia proprie. Dumnezeu nu laudă păcatele primului om și nici nu condamnă virtuțile celui de al doilea, dar laudă smerenia și nu primește mândria. Dumnezeu dorește să-ți depășești rațiunea și să îi oferi încredere. Lasă tristețea pentru dorințele tale; simte-te aproape și iubit de Dumnezeu. Roagă-te și zi, ,,Doamne ajută-mă să simt iubirea Ta!”

În smerenie, omul primește toate ale vieții. E asemenea unui căpitan de corabie, care nu se oprește de la destinație în călătoria sa de valuri, furtuni, ploi, trăsnete, vânturi. El înaintează mai departe cu dibăcie și accentul îl pune pe destinație, nu pe dificultăți. El acceptă vântul ca parte a călătoriei sale, dar privește spre țărm. Cât de fericit e omul care călătorește spre întâlnirea cu Dumnezeu. Dibăcia lui omenească, se va desăvârși cu putere și Har divin. Omul cu încredere în Dumnezeu oferă această credință Domnului mereu. Și fiecare om poate face asta.

Nu pierde nădejdea în Dumnezeu niciodată. Să nu zici: ,,Nu mă ascultă Domnul și nu împlinește cererea mea!” Rugăciunea noastră trebuie să fie o dragoste și o încredere totală în Dumnezeu. Așadar ne punem viața noastră în fața Lui, cu problemele și dorințele noastre. Suntem gata a face toate după Voia lui Dumnezeu. Prin această răbdare și credință ne arătăm dragostea noastră față de Dumnezeu! Mergeți viața înainte, așa cum este ea, oriunde ați fi, important cu bucurie sufletească, cu rugăciune sinceră și gata de a ajuta dacă puteți! ,,Și care e totuși Voia Domnului”, veți întreba Dvs? Fă binele acolo unde ești, în jurul tău și Dumnezeu te va îndrepta!

Atunci când te întristezi, se întâmplă următoarele lucruri nefaste: te concentrezi doar asupra ta, slăbește credința, te vezi singur, neajutorat, neîncrezător, ești iritat, nemulțumit, dezamăgit. Prietene, dacă vei continua în aceste stări, doar îți vei spori întristarea.

În problemele vieții, începe un pic să gândești altfel: ca un creștin, ca un om puternic și ca un sfânt!

Creștinul are credință și rugăciune; un om puternic se consideră că are soluții pentru toate problemele materiale, adică ,,dacă problema se rezolvă, nu merită îngrijorarea că oricum are o soluție, iar dacă nu are soluții e inutil să te îngrijorezi” (proverb); iar sfântul, cu cea mai înaltă formă de gândire, se va smeri în fața lui Dumnezeu Atotputernic și Purtătorul de grijă pentru toate, va face rugăciune cu credință și va mulțumi pentru toate, fiindcă știe că urmează după voia lui Dumnezeu, iar aceasta aduce bucurie! Cu Dumnezeu niciodată nimic nu pierzi! Cu întristarea pierzi bucuria vieții! Să urmăm calea sfinților!

Să ne mai aducem aminte de un personaj biblic pe nume Iosif, fiul lui Iacob. Vom vedea câte motive a avut el să cârtească, dar credința l-a făcut unic în istorie. Relatarea pe larg ne este prezentată în capitolul din facere. Este o lectură foarte plăcută, emoționantă, captivantă, pedagogică, înțelepțitoare. Iosif ne oferă foarte multe lecții de viață și vă îndemn să citiți relatarea despre el, pe larg, pentru a intra în toată esența învățăturii: Cartea Facerii, cap. 37-46.

Vă prezint în continuare un rezumat:

Iosif, în originalul ebraic Yoséf יוֹסֵף, „El (Domnul) adaugă”; în arabă: يوسف, Yusuf ; in latină “Josephus”, este un personaj important al Cărții Facerii (sau a Genezei) din Biblia ebraică (Vechiul Testament). El a fost cel de-al unsprezecelea fiu al patriarhului Iacob și cel dintâi al Rahilei (Rahel). El este pomenit și în Coran sub numele Yusuf sau Yusef. A fost supranumit și Iosif Visătorul בעל החלומות sau Iosif cel Frumos.

Isaac, fiul lui Avraam, a avut doi fii: pe Esau și pe Iacob. Lui Iacob i-a dăruit Dumnezeu 12 fii și o fată. Toți feciorii lui erau voinici și sănătoși. Mergeau zilnic cu turmele la pășune. Între fiii lui Iacob, cel mai așezat și mai cuminte era Iosif.

Tinerețea și visurile

Iosif nu ieșea niciodată din voia părinților, vorbea numai prin cuvinte frumoase și se temea de Dumnezeu. Părinții îl iubeau mult pe Iosif și pentru a-l cunoaște mai ușor între ceilalți fii, ei i-au făcut o haină lungă și aleasă. Unii dintre frați însă nu-l iubeau pe Iosif, întrucât acesta îi mustra adesea pentru faptele și cuvintele lor cele urâte. Într-o zi, Iosif a povestit fraților săi visul acesta: „Eram la câmp cu toții și legam snopi. Snopii mei stăteau drept, iar ai voștri se plecau spre ai mei“. Într-o altă zi, el le-a mai spus un alt vis, prin care „se părea că soarele, luna și unsprezece stele se aplecau și se închinau în fața mea“. Atunci frații s-au mâniat și au strigat: „Cum! Să ajungi mai mare decât noi și să ne închinăm ție? Asta nu se va întâmpla niciodată!“. Și așa, frații și-au pus în gând să-l piardă pe Iosif…

Iosif este vândut de frații săi

Într-o zi, pe când fiii lui erau cu turmele la pășune, bătrânul Iacob îl trimise pe fiul lui cel iubit să-i aducă vești despre ce fac ei pe acolo. Iosif era acum de 17 ani. Fiind foarte ascultător și-a luat repede haina cea frumoasă și a pornit spre câmp. Când aproape să ajungă spre locul în care se aflau frații lui, aceștia au zis: „Veniți, să-l omorâm și să zicem că l-a mâncat o fiară sălbatică. Tata ne va crede“. Unul dintre frați (Ruben) le spuse să nu-l omoare, căci uciderea de frate este cel mai mare păcat. „Aruncați-l într-o groapă pustie și-l lăsați acolo“, spuse fratele acela, care îl iubea pe Iosif și care voia să-l scape de la moarte. Când a ajuns la frații săi, ei l-au prins, l-au dezbrăcat de haina cea frumoasă și l-au aruncat într-o fântână părăsită. Dar tocmai atunci treceau pe acolo niște neguțători din Egipt (numiti “ismaeliti” – probabil de la Ismael – latura arabeasca a istoriei- fratele lui Isaac), care cumpărau și oameni. Și ce gândise unul dintre ei (Yehuda – adica Iuda)? Să-l dea pe fratele lor negustorilor, căci dacă acesta va muri în groapă, tot păcatul lor va fi. Frații s-au învoit și l-au vândut pe Iosif cu 20 de arginți. Cum mai plângea bietul copil, dar numai unul dintre frați era înduioșat de lacrimile acestuia. Neguțătorii l-au așezat sus pe o cămilă și au pornit spre Egipt. Pentru a-și acoperi fapta, frații cei nemiloși au tăiat un ied, au rupt haina cea frumoasă a lui Iosif și au înmuiat-o în sânge. Seara au dus haina și i-au arătat-o lui Iacob, spunându-i că fiul lui cel iubit a fost mâncat de o fiară sălbatică. Bătrânul plânse mult după fiul lui cel iubit.

Iosif în Egipt

În Egipt, Iosif a fost vândut unui slujbaș împărătesc. Fiindcă s-a purtat bine, Iosif a ajuns mai mare peste toate slugile acestuia. Soția slujbașului însă era o femeie foarte rea – de fapt il placea pe Iosif deoarece era “chipeș la corp si frumos la față” și dorea sa fie al ei, dar Yosef (Iosif) nu dorea; de aceea tânărul a ajuns în închisoare. Era rău după gratii, însă el avea nădejde în bunul Dumnezeu și nu se temea de nimic. În închisoare, Iosif a tălmăcit visurile paharnicului împăratului și al pitarului împăratului, care fuseseră închiși din ordinul lui Faraon. Peste trei zile, toate s-au împlinit după cum tălmăcise Iosif. Pitarul a fost spânzurat, iar paharnicul a fost eliberat și pus din nou în slujba sa. Paharnicul a ieșit vesel din închisoare. Iosif s-a apropiat de paharnic și i-a zis să nu-l uite și să-l scoată din închisoare, căci este nevinovat.

Tălmăcirea viselor

După doi ani a avut și faraonul un vis ciudat. Se făcea că, stând pe malul unui lac, au ieșit din apă șapte vaci grase și după ele au ieșit șapte vaci slabe. Vacile cele slabe le-au mâncat pe cele grase, dar tot slabe au rămas. Apoi, dintr-un pai au crescut șapte spice pline, apoi șapte spice goale. Spicele cele goale le-au înghițit pe cele pline și tot goale au rămas.Faraon nu înțelegea visele și era neliniștit. A chemat la curtea lui mulți magi învățați, dar nici unul dintre ei nu știa să interpreteze visurile lui. Atunci paharnicul și-a amintit de Iosif și i-a vorbit faraonului despre el. Trimițând îndată după el, Iosif a venit în fața Faraonului și i-a zis: „Prin vis, Dumnezeu îți vestește că vor veni șapte ani roditori și după ei vor urma șapte ani neroditori. Atunci va fi lipsă și foamete mare. Să pui, deci, om care să strângă bucate și pentru anii cei răi“. Lui Faraon i-au plăcut cuvintele spuse de tânărul Iosif și pentru aceasta l-a scos din închisoare și l-a pus mai mare peste toți oamenii din țara sa.

Frații lui Iosif vin în Egipt

După șapte ani plini de rod, au urmat cei șapte ani neroditori, după cum tălmăcise Iosif. Acum era foamete mare în Egipt și în alte țări. Foametea s-a extins și peste Canaan, unde locuia Iacob și frații lui Iosif. Mulți oameni cerșeau la curtea lui Faraon. Printre aceștia, au sosit într-o zi și frații lui Iosif. Iacob însă a trimis numai zece dintre copiii lui, pe Beniamin (fratele lui Iosif, născut din aceeași mamă) oprindu-l acasă, pentru a nu-l pierde așa cum îl pierduse pe Iosif. Când au ajuns la curtea lui Faraon, Iosif i-a recunoscut, dar nu li s-a descoperit. Întrebându-i despre ei, interesându-se de tatăl lor și de fratele cel mai mic, aceștia i-au spus că sunt unsprezece frați, dar cel mai mic a rămas acasă. Iosif le-a zis: „Sunteți spioni!“ Și i-a aruncat în închisoare.Apoi a poruncit să le umple sacii cu grâu și să pună argintul pe care ei îl aduseseră ca plată deasupra. Când au fost toate gata, i-a scos și le-a zis: „Acum puteți merge în țara voastră. Simeon rămâne aici, închis, până când îl aduceți pe Beniamin. Numai așa pot ști că nu sunteți spioni. Dacă vă întoarceți fără fratele cel mai mic, nu mai primiți bucatele“.Când au ajuns acasă, frații au povestit tatălui lor ce li s-a întâmplat. Iar când au dezlegat sacii au aflat argintul în sacii lor și s-au înspăimântat. Iacob a început atunci să plângă, spunând: „Iosif nu mai este, Simeon nu mai este și acum este vorba să-l pierd și pe micul meu Beniamin. Toate au venit asupra mea! Voi îmi răpiți copiii!“.Bucatele s-au isprăvit repede. Nevoit fiind, Iacob i-a trimis din nou pe feciorii lui după hrană, de data aceasta lăsându-l și pe Beniamin cu ei.

Reîntâlnirea dintre tată și fiu

Astfel, aceștia au luat daruri, bani și saci și au pornit spre Egipt. Iosif i-a primit bine, i-a așezat la o masă bogată și i-a ospătat. Apoi a poruncit să li se umple sacii cu grâu și, pe ascuns, să pună paharul în sacul lui Benyamin (Veniamin). Frații au plecat spre casă veseli. Deodată niște ostași i-au oprit, strigându-le: „Stați pe loc! Voi v-ați purtat ca niște hoți și ați plătit binele cu rău. Unul dintre voi a furat cupa de argint al domnului nostru”. Atunci, soldații au căutat și au aflat paharul în sacul lui Beniamin. I-au întors în Egipt și i-au dus în fața lui Iosif. Stând în genunchi, cei unsprezece frați așteptau pedeapsa domnului. „Cel ce a furat paharul va rămâne rob, iar voi vă veți întoarce la casa voastră”, spuse Iosif cu durere. Atunci, unul dintre frați se oferise el să rămână, ca să nu-i rupă inima bătrânului Iacov. Iosif nu s-a mai putut abține și printre lacrimi a strigat: „Eu sunt fratele vostru, Iosif! Mai trăiește oare tatăl meu?”. Mângâindu-și frații înspăimântați, Iosif le-a zis: „Nu vă temeți! Dumnezeu mi-a purtat de grijă. Dacă nu mă vindeați, acum nu era cine să vă scape de sărăcie și de foamete. Mergeți în Canaan și-l aduceți și pe tatăl nostru aici”. Atunci, Iosif și-a sărutat frații în semn de iertare. Aceștia s-au întors acasă, povestind cele întâmplate. Deși era bătrân, avea 130 de ani, Iacov a părăsit totuși Canaanul și a mers în Egipt unde a mai trait 17 ani, la fiul lui cel iubit.

În viață mergem înainte: cu credință și încredere în Dumnezeu, cu smerenie și nădejde, cu dragoste și bucurie!

preot Nicolai Boian

Distribuie! Fii de folos și pentru alții!

Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Share to Yandex

You may also like...

Lasă un răspuns

Войти с помощью: 

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anti-spam: complete the taskWordPress CAPTCHA


%d blogeri au apreciat: