Răspuns unei domnișoare care nu crede în Dumnezeu și în existența sufletului (2)

pasare 2Spuneți că nu suneti împotriva Bisericii și că sunteți ateistă …

Ce înseamnă Ateism? Din limba greacă: A+Teos=Fără+Dumnezeu. Deci ați putea spune că nu sînteți ateista, dar sunteți ,,liberă cugetătoare”. Nu mă bag în viață Dvs, nu am nici un drept, vreau numai să va provoc, că să fiți corectă, să căutați pentru Dvs. Alegerea se face din mai multe variante, altfel nu e alegere. (și cred că omul care e ateist convins, numaidecit este si impotriva Bisericii)

Ați studiat creștinismul, și nu vă convine credința în ceva ce nu se vede ? dar noi nu vedem, mintea și ea este, avem încredere în un taxist, la magazin, avem încredere la frizerie, în autobus în șofer, avem încredere în poezia lui Homer, care nu are nici un manuscris original, pe cînd Biblia are zeci de mii de manuscrise, originale, istorice, se găsea vreun martor să nege. Sectele care sunt acum, toate au apărut după anul 1600.

Religia într-un Dumnezeu personal este de la început. Și dacii credeau în încă o viată! Spuneți că nu promovați dragostea de diavol, dar cine nu e cu Dumnezeu, este împotriva Lui, și împotriva lui Dumnezeu este numai diavolul. Nu poți să ai dragoste fată de diavolul, poți să ură față de Dumnezeu. Cît despre legea binelui și a răului, Dvs o aveți săpată în subconștient. Nu toți susțin raiul și iadul că răsplată, dar haosul nimeni nu susține. Să admitem că nu suntem creștini, dar oameni buni trebuie să fim ? pentru ce ? eu dacă vreau am tot dreptul să fac fel de fel de prostii .. de ce să mă opresc? nu există suflet, nu există rai, nu există iad, nu există, binele, nu există răul, care e limita mea ? mama nu mă vede, soțul nu este acasă, legea statului se cumpără.. care este limita ?

Nu trebuie să pierdem ocazia de a fi fericiți, prin căpătarea liniștii interioare.. Credeți-mă, că într-o zi veți descoperi că aveți suflet, și că va este foarte drag de el..

Vă dorec cele bune, și va îndemn să gîndiți la  spusele lui Blaise Pascal ,,“Daca cred ca exista Dumnezeu si El nu exista, n-am pierdut nimic. Dar daca nu cred ca exista si El exista cu adevarat, atunci am pierdut totul.”

Preot Nicolai

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Share to Yandex

You may also like...

Lasă un răspuns