Ce este mai bine?

Dragi cititori, sunt sigur că:

  1. Mai de folos e pacea decât cearta, pentru că pacea aduce liniște, iar cearta alungă înțelegerea.
  2. Mai mare fericire aduce Binele decât răul, deoarece fiecare, în parte, din lucrarea sa, va fi răsplătit!
  3. Mai mângâietoare este îngăduiala decât răzbunarea, astfel putându-se întâmpla ca, îngăduitor fiind, să amâni pentru totdeauna, consecințe grave, criminale.
  4. Mai dragă este virtutea ca păcatul, așa cum mierea este mai dulce, iar spinul mai înțepător!
  5. Mai iute este rugăciunea decât blestemul, că Domnul nostru Iisus Hristos este Domn al Dragostei, iar Dragostea este cea mai mare putere în lumea lui Dumnezeu.
  6. Mai frumoasă este Biserica ca Palatul de Cultură, deoarece în biserică cântă îngerii, iar ,,concertul” din Palatul de Cultură se vrea a fi, numai o preânchipuire, a adevăratei veselii.
  7. Mai dulce este mângâierea decât învățătura, căci cu blândețea, mai multe suflete vei câștiga.
  8. Mai îndrăgit e omul simplu decât un om trufaș și mîndru, fiindcă ce are omul în inimă aceea împarte, iar bunătatea și simplitatea sunt printre cele mai iubite calități între oameni!
  9. Mai înțelept și inteligent este un creștin adevărat, decât un savant fără Dumnezeu, astfel, nu de puține ori, ni se deschide inima la o simplă vorbă cu o bătrânică care are patru clase, decât la teorii înalte și neînțelese.
  10. Mai luminos este Cuvântul Evangheliei, decât orice Dicționar sau Enciclopedie, deoarece ea este Vestea cea Bună fiind și Adevăr absolut!
  11. Mai vie este fapta bună decât orice cuvânt adevărat al lumii acesteia.
  12. Mai lungă este calea către tine, decât către Polul nord, dar mai necesar este a te cunoaște în viața de zi cu zi, a-ți descoperi nimicnicia ta dar și putința de a fi viu veșnic, decât apa care o bei pentru viață.
  13. Mai vrednic de crezare este cuvântul despre credință, a unui preot ortodox, chiar dacă este ,,păcătos”, decât învățătura înfrumusețată a unui sectant care ,,nu bea și nu fumează”.
  14. Mai cerută și primită de Dumnezeu este pocăința, decât dreptatea și dojana, pentru că pocăința este curățire, schimbare și luminare, iar smerenia este ,,Mama tuturor virtuților”!
  15. Mai aproape este Dumnezeu de noi decât orice pe lumea aceasta, deoarece El este în inima fiecăruia!

 

preot Nicolai Boian

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Share to Yandex

You may also like...

Lasă un răspuns