De ce numim ,,Taina” Cununiei, ,,Taina” Botezului, ,,Taina” Sfîntului Maslu?

Avem cel puțin două explicații de ce aceste rugăciuni se numesc ,,taine”.

La Taina Sfintei Spovedanii, la Taina Sf. Botez, a Sfintei Cununii și la toate celelate Taine, nu este nimic confuz, ocult, secret, tainic, care să fie ascuns de ochii omului, dar se numește ,,taină”,  pentru că în mod tainic este prezent Dumnezeu, nevăzut, fără a fi putea palpat, dar văzut cu ochii credinței și simțit prin Harul lui Dumnezeu.

Să luăm ca pildă Taina sfîntă a Spovedaniei.

La mărturisire omul primește mângâiere. El este ascultat, înțeles, îndreptat, ajutat de către preot.

Așadar, primul motiv pentru care o numim Taină este prezența nevăzută, dar reală a lui Dumnezeu. În Spovedanie, nu vorbim doar cu un om, ci, prin acel om — preotul — ne întâlnim cu Hristos, Care ne ascultă, ne iartă și ne ridică. Preotul nu are putere de la sine, ci prin Harul primit la hirotonie. El este doar martorul și slujitorul unei lucrări dumnezeiești.

Al doilea motiv este lucrarea nevăzută, dar reală, care se petrece în sufletul omului. De multe ori, intri în biserică apăsat, confuz, poate chiar îndepărtat de Dumnezeu. Dar după ce spui păcatele, cu sinceritate și cu durere, și primești dezlegarea, simți o ușurare profundă, o luminare a minții, o pace pe care nu o poți explica cu rațiunea. Asta este taina — lucrarea lăuntrică a Harului, care transformă omul.

Tainele Bisericii nu sunt magie, nu sunt simple ritualuri, ci sunt întâlniri reale cu Dumnezeu. De aceea nu pot fi explicate pe deplin, căci depășesc logica umană.

Taina Botezului — cum să înțelegem că un prunc, prin scufundarea în apă, se naște din nou?

Taina Cununiei — cum doi devin „un trup”?

Taina Euharistiei — cum pâinea și vinul devin Trupul și Sângele Domnului?

Toate acestea se petrec „cu voia Tatălui, cu lucrarea Fiului și prin Sfîntul Duh”.

De aceea le numim Taine: pentru că ne scapă rațiunii, dar nu și credinței. Ele sunt văzute în parte — prin slujbe, prin gesturi, prin cuvinte — dar în esență sunt lucrări duhovnicești, dumnezeiești, tainice.

Așa cum ochii trupești nu pot vedea sufletul, dar simțim că îl avem, tot așa ochii credinței recunosc lucrarea lui Dumnezeu în aceste Taine.

Taina nu înseamnă secret pentru a fi ascuns, ci mister sfânt, care ne înalță. Dumnezeu nu Se ascunde de noi, ci Se arată în chip smerit, duhovnicesc. Iar noi, prin credință, prin pocăință și prin rugăciune, putem primi această lucrare în inimile noastre.

Nu îl coborîm pe Dumnezeu jos, la mintea noastră întinată, dar urcăm noi la El, prin curățire sufletească, smerenie, rugăciune și sfințenie; prin ascultare și fidelitate față de Biserică și învățătura Ei.

Așadar, să ne apropiem cu evlavie de Tainele Bisericii. Să nu le vedem ca pe simple obiceiuri sau tradiții moștenite, ci ca pe adevărate căi prin care Dumnezeu lucrează în viața noastră. Să ne spovedim cu sinceritate, să ne botezăm copiii în credință, să ne cununăm în Hristos și să ne împărtășim cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste.

Căci în toate aceste Taine, Dumnezeu ne așteaptă, ne vindecă, ne sfințește și ne unește cu El.

Preot Nicolai Boian