Nu judeca omul — poate încă nu s-a întâlnit cu Dumnezeu. Întâlnirea cu Dumnezeu schimbă viața

Există momente în istoria unui suflet când o singură întâlnire schimbă totul. Și anume: întâlnirea cu Dumnezeu! O atingere a harului dumnezeiesc poate ridica omul din întuneric la lumină, din păcat la sfințenie, din moarte sufletească la viață adevărată. În viețile Sfinților avem multe astfel de exemple. De aceea, creștinul este chemat să nu judece pripit pe aproapele său, pentru că nimeni nu știe clipa în care Dumnezeu va cerceta inima acelui om și îi va transforma întreaga existență. Nu cunoaștem întâmplările vieții lui, care pot să îi atingă o coardă a sufletului.

Mântuitorul Iisus Hristos spune limpede: „Nu judecați, ca să nu fiți judecați.” (Matei 7, 1)

Judecata omenească este limitată și are un singur punct de vedere. Omul vede exteriorul, vede căderea, vede păcatul, vede slăbiciunea. Dumnezeu însă vede adâncul inimii, durerea ascunsă, lupta nevăzută și posibilitatea pocăinței. Dumnezeu știe viitorul. De multe ori, cel pe care lumea îl disprețuiește poate deveni vas ales al harului dumnezeiesc.

Întâlnirea cu Dumnezeu este începutul unei vieți noi. Întreaga Scriptură este plină de exemple ale unor oameni transformați radical prin întâlnirea cu Dumnezeu. Nimeni nu rămâne același după ce gustă iubirea și adevărul dumnezeiesc.

Prigonitorul de creștini, Saul, devine Apostolul Pavel. Saul era prigonitor al creștinilor. Îi ura pe ucenicii lui Hristos și participa la uciderea lor. Din perspectivă omenească, părea un om pierdut, un vrăjmaș al lui Dumnezeu. Și totuși, Dumnezeu îl alege tocmai pe el.

Pe drumul Damascului, Saul are o întâlnire cutremurătoare cu Hristos, care îl întrabă: „Saule, Saule, de ce Mă prigonești?” (Faptele Apostolilor 9, 4)

Acea întâlnire îi schimbă viața pentru totdeauna. Prigonitorul devine Apostol. Geniu al creștinătății. Cel care voia să distrugă Biserica ajunge să propovăduiască Evanghelia până la marginile lumii.

Sfântul Apostol Pavel mărturisește mai târziu: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine.” (Galateni 2, 20)

Ce poate schimba atât de profund un om? Nu teoria, nu filosofia, nu puterea omenească, ci întâlnirea vie cu Dumnezeu.

Un alt exemplu ne este Maria Egipteanca.

Viața Sfintei Maria Egipteanca este una dintre cele mai impresionante dovezi că harul lui Dumnezeu poate ridica orice suflet.

Timp de mulți ani, Maria a trăit în desfrânare și păcat. Nimeni nu ar fi văzut în ea viitoarea mare sfântă a pustiei. Însă atunci când a încercat să intre în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, o putere nevăzută nu i-a permis. În acel moment, conștiința ei s-a trezit. A înțeles starea în care se afla și, privind icoana Maicii Domnului, a plâns cu amar.

Anume această clipă a devenit începutul unei vieți noi. A plecat în pustie, unde a trăit zeci de ani în pocăință, rugăciune și nevoință, ajungând la o mare măsură duhovnicească.

Biserica o cinstește astăzi ca pe o mare sfântă, iar viața ei arată că nu există păcat mai mare decât iubirea lui Dumnezeu.

Un alt exemplu este Zaheu, omul schimbat de o singură privire a lui Hristos.

Zaheu era vameș și om bogat, disprețuit de popor pentru nedreptățile sale. Totuși, în adâncul inimii sale exista dorința de a-L vedea pe Hristos. De aceea, cu toată rușinea, s-a urcat într-un sicomor doar pentru a-L privi.

Hristos însă nu vede doar curiozitatea lui, ci setea sufletului: „Zahee, coboară degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta.”(Luca 19, 5) Hristos nu îl judecă. O simplă întâlnire cu Hristos îi schimbă viața. Zaheu spune: „Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit.” (Luca 19, 8) Adevărată pocăința, ce este egal cu adevărata schimbare!

Adesea oamenii cred că trebuie să devină mai întâi „buni” pentru a veni la Dumnezeu. Dar Evanghelia ne arată contrariul: Dumnezeu îi cheamă pe cei păcătoși, pe cei zdrobiți, pe cei căzuți.

Mântuitorul spune: „N-am venit să chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință.” (Luca 5, 32)

Hristos a stat la masă cu vameșii, a vorbit cu desfrânatele, a ridicat pe cei lepădați de societate. El vedea în fiecare om chipul lui Dumnezeu și posibilitatea renașterii sufletești.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Nu există păcat pe care să nu-l biruiască pocăința.”

Un alt exemplu este Sfântul Mucenic Varvar tâlharul din Lucania (Grecia). Fericitul Varvar a fost mai înainte tîlhar cumplit în părţile Lucaniei. El a vărsat mult sînge omenesc şi nu putea nimeni să-l prindă, nici să i se împotrivească lui, de vreme ce era foarte puternic cu trupul. Dar, preabunul şi iubitorul de oameni Dumnezeu, Care nu voieşte moartea păcătosului, ci voieşte ca toţi să se mîntuiască, precum altădată pe Pavel, l-a vînat astfel şi pe acesta, cu purtarea Sa de grija cea minunată.

Într-o vreme, acest tîlhar, şezînd în peşteră şi privind la mulţimea aurului adunat din tîlhărie, s-a atins de inima lui darul lui Dumnezeu, care duce la pocăinţă pe cel păcătos. Deci, tîlharul, umilindu-se cu sufletul şi aducîndu-şi aminte de înfricoşata judecată a lui Dumnezeu, a început a plînge, zicînd în sine: „Vai de mine păcătosul, ce am făcut! Mult sînge omenesc am vărsat, pe multe femei le-am spurcat cu păcatul trupesc, averile cele străine le-am răpit, multe răutăţi am făcut şi astăzi sau mîine voi muri, dar cele ce le-am cîştigat ale cui vor fi?” Şi iarăşi a zis: „Ştiu, că pe tîlharul cel de demult l-a primit Hristos cu milostivirea Sa; cred că şi pe mine mă va primi, de mă voi pocăi. Deci, mă pocăiesc, caut şi doresc milostivirea Lui”.[1]

A adus pocăință sinceră, cu canon, post și nevoință. După moarte trupul lui a început a face minuni și a izvorî mir.

Adevărata viață creștină nu începe cu judecarea aproapelui, ci cu mila și rugăciunea pentru el.

De ce nu trebuie să judecăm?

Atunci când judecăm un om, uităm câtă răbdare a avut Dumnezeu cu noi înșine. Fiecare om este într-o luptă nevăzută. Unii sunt la începutul drumului, alții cad și se ridică, iar alții încă Îl caută pe Dumnezeu fără să știe.

Omul care își vede propriile păcate nu mai are timp să condamne pe aproapele. Numai Dumnezeu cunoaște inima omului și numai El știe clipa în care harul va lucra în acel suflet.

Întâlnirea cu Dumnezeu este minunea care continuă și astăzi.

Mulți cred că minunile au fost doar în trecut. Dar Dumnezeu lucrează și astăzi. Minuni sunt și astăzi. Minunea întîlnirii cu Dumnezeu care schimbă vieți este și astăzi.  În spitale. În închisori. În accidente. În situații de excepții, de extremă.

Sunt oameni care au trăit în patimi grele și au devenit credincioși sinceri. Sunt suflete care au cunoscut disperarea și au găsit pacea prin rugăciune. Sunt oameni care au căutat sensul vieții în lume și L-au găsit în Hristos.

Întâlnirea cu Dumnezeu nu este doar un eveniment exterior, ci o schimbare lăuntrică profundă. Ea începe atunci când omul își deschide inima către har.

Această întâlnire poate avea loc într-o biserică, într-o suferință, într-o rugăciune sinceră, într-o clipă de pocăință sau chiar printr-un om trimis de Dumnezeu.

Nici un om nu trebuie condamnat definitiv. Atâta timp cât trăiește, există speranță, există pocăință, există posibilitatea întâlnirii cu Dumnezeu.

Cel căzut de astăzi poate deveni sfântul de mâine. Cel care acum rătăcește poate deveni lumină pentru alții. Dumnezeu poate transforma cele mai întunecate suflete în izvoare de har.

De aceea, înainte să judeci pe cineva, amintește-ți că și sfinții au avut trecut, iar păcătoșii pot avea viitor.

Roagă-te pentru oameni, iubește-i și lasă loc lucrării lui Dumnezeu. Pentru că o singură întâlnire cu Hristos poate schimba întreaga viață a omului — pentru Împărăție.

Preot Nicolai Boian

 

[1] Sinaxar