Când ești obosit, te rogi obosit. Când ești frânt, te rogi frânt. Când ești gol, te rogi gol. Ia cartea!

Rugăciunea trebuie săvârșită. Dacă nu te rogi, nu trebuie să te eschivezi de la a te ruga prin cercetarea despre ea. Nu e nevoie de filosofie, de vorbă multă. Doar rugăciune. Începi să te rogi. Asta e cheia. Iei cartea în mîini și te rogi. Nu ceri bogății, funcții, cele pămîntești pentru că ne răspunde Dumnezeu ,,Nu știți ce cereți!” Să ne rugăm cu scrierile sfinte, cu scrierile deja făcute de sfinți.

Rugăciunea nu cere mult. Cere inimă. Cere atenție. Cere prezență. Cere dăruire de timp, căci atunci cînd te grăbești nu mai ai timp.

Nu mai întoarce posibilitățile pe toate părțile. Nu te amăgi. Te apuci de rugăciune cu cartea în mână. Nu mai amâna rugăciunea. Pînă mâine e mult. Pierzi ziua importantă de astăzi. Disciplina e forța ta de fier, desigur atunci cînd nu este dragostea.

Iei cartea de rugăciuni. O deschizi și începi a citi, a te ruga. Nu contează cât înțelegi. Contează că stai acolo. Cu cartea în mâini. Cu ochii pe rânduri. Cu inima încercând și cu mintea sporind atenția.

Citești rar. Nu ca să termini, ci ca să te rogi. Un cuvânt. Apoi altul. Și le lași să cadă în tine. Nu fugi după idei. Nu analiza tablouri vizuale și auditive. Nu porni imaginația ta în nici un fel, pe nici o temă.

Rugăciunea te adună. Te liniștește. Te ține. Te bucură. Te împlinește. Te mângîie. Te îndreptează. Te miluește. Dumnezeu miluește!

Rugăciunea nu e despre a impresiona, pe Dumnezeu nu trebuie să-l convingi de nimic, doar că te strădui să îi arăți că Îl iubești și că ai nevoie de El. E simplu: nu poți trăi fără Dumnezeu. Nu poți munci fără Dumnezeu, nu poți dormi, nu poți călători, nu poți mînca, nu poți gîndi, nu poți învăța, nu poți nimic. Asta să arătăm de la Dumnezeu, și atunci, El ne va fi ajutor în toate.

Când ești obosit, te rogi obosit. Când ești frânt, te rogi frânt. Când ești gol, te rogi gol. Dar nu amâna. Nu aștepta starea perfectă. Nu vine. Nu are de unde: izvorul este în rugăciune!

Începe acum. Cu puțin. Un gând. Un suspin. O lacrimă. O metanie. Și încet, fără să-ți dai seama, rugăciunea te schimbă. Spre bine și desăvîrșire.

Dacă nu simți nimic, mergi mai departe. Dacă te împiedici, reiei. Cartea te duce. Tu doar o urmezi. De pildă se simte foarte bine cînd citești psaltirea. Călătorești cu e ape mare adîncă ca pe o corabie.

Rugăciunea începe cu ascultare, poate chiar fără dorință. Nu din cap. Din ascultare. Ții cartea. Și ea te ține. Te învață să spui. Te învață să ceri. Te învață să stai înaintea lui Dumnezeu. Nu e greu. E simplu. Dar trebuie făcut. Zi de zi. Puțin câte puțin. Iei cartea în mâini și te rogi.

Rugați-vă vă rog și pentru mine!

Preot Nicolai Boian