Călătorește viața cu Lumină!
„Şi aceasta este vestirea pe care am auzit-o de la El şi v-o vestim: că Dumnezeu este lumină şi nici un întuneric nu este întru El. (…) Iar dacă umblăm întru lumină, precum El este în lumină, atunci avem împărtăşire unul cu altul şi sângele lui Iisus, Fiul Lui, ne curăţeşte pe noi de orice păcat” (I In 1, 5.7).
Creștinule, nu te descuraja: înaintează mereu spre Lumină! Călătoria noastră se aseamănă cu a unui drumeț, rătăcit noaptea într-o pădure! Întunericul și anumite obstacole fac călătoria dificilă. Lipsa unui însoțitor sau a unei surse de lumină fac călătoria și mai grea. Dar, deodată, se străvede o Lumină! Undeva, înaintea ta a strălucit o Lumină! Și cu cât mai mult și mai repede te îndrepți spre Ea, devine mai clară, îți luminează pașii și îți liniștește inima! E Lumina-Hristos!
Tu, omule, nu te uita la întunericul din jurul tău: uită-te la Lumina care îți stă în față!
Iisus Hristos a spus și cuvintele Lui sunt definiție dogmatică: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (In 8, 12).
Lipsa credinței este întuneric
Lipsa Luminii este întunericul. Lipsa bunătății este lucrarea răutății. Lipsa răbdării este lucrarea mâniei, iar în lipsa smereniei avem prezența dominantă a mândriei! Chiar dacă „Lumina a venit în lume”, „oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina, căci faptele lor erau rele”. „Oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească. Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârşite” (In 3, 19-21). Lumina lui Hristos, luminează tuturor! Și îndemnul Noului Testament este acesta: de a deveni, cu toții, „fii ai luminii” (Luca 16, 8; In 12, 36; I Tes. 5, 5).
În orice greutate nu vei fi, ține mintea jos și nu deznădăjdui! Să te consideri vrednic de a primi o pedeapsă, deoarece asta înseamnă că îți recunoști păcatele și judecata lui Dumnezeu, dar nu deznădăjdui, ca un fiu care călătorește spre Tatăl!
Lipsa unui simț al siguranței sau simțul slab al protecției, este lipsa credinței! Cu cât omul are mai multă credință, cu atât este mai hotărât, mai concret, mai optimist și mai luminos! Credința în Dumnezeu nu poate rămâne pasivă; ea, dacă este adevărată și prezentă în sufletul omului, numaidecât dă naștere la fapte bune, sfințitoare. Puterea credinței se exteriorizează și capătă forme! De multe ori, această forță uriașă a credinței, ascunsă în ființa umană, este descoperită și reînviată de Lumina lui Hristos! Un pic de Lumină să-ți străbată sufletul și devii un alt om! Lumina dumnezeiască aduce cu ea pace, siguranță, înțelepciune, discernământ, credință, bucurie! Lumina Harului transfigurează sufletul, dar și trupul. Ea este capabilă să rămână și după moarte, așa încît vedem sfintele moaște – trupuri ale sfinților – pline de mireasmă și neîntunecate de tristețea timpului și a morții!
Lumina lui Hristos, e ca un soare: deschide geamul sufletului să intre Lumina din abundență! Spală geamul! Curăță sufletul de păcate și răni!
Orice rugăciune săvârșită cu credință este o fereastra deschisă în fața Soarelui Ceresc! Orice milostenie curată, este o ușă deschisă Harului luminător. Bunătatea, în toate formele ei creștine, sunt posibilități, ca omul să se umple de Lumină, de Har, de Hristos!
preot Nicolai Boian
