10 gânduri teologice și apologetice despre ateiști
- Lipsa de logică a luptei împotriva a ceea ce „nu există”
Primul paradox al ateismului militant este faptul că luptă împotriva lui Dumnezeu, deși afirmă că El nu există. Dacă Dumnezeu ar fi o simplă ficțiune, precum un personaj de poveste, nu ar avea rostul unei campanii împotriva Lui. Nimeni nu organizează proteste împotriva lui Moș Crăciun sau împotriva lui Harap Alb.
Faptul că ateii simt nevoia să combată credința arată că ei intuiesc – chiar și inconștient – că se confruntă cu o realitate vie, nu cu o idee abstractă, și cel mai grav, doresc a convinge și pe alții.
- Fuga de Dumnezeu este o formă de recunoaștere a existenței Lui
Sfântul Atanasie cel Mare spune: „Nimeni nu urăște ceea ce nu există.” Ateul nu fuge de un gol, ci de o Prezență. În adâncul inimii există glasul conștiinței, „lumina cea adevărată care luminează pe tot omul” (Ioan 1,9). Fugind de Dumnezeu, ei dovedesc, fără să vrea, că simt realitatea Lui și nu pot rămâne indiferenți față de ea. Ateul fuge de Dumnezeu pentru a-și putea îndreptăți păcatul.
- Filosofia ateistă este limitată; credința este revelație
Ateismul este o construcție omenească, schimbătoare, personală și adesea contradictorie. Credința creștină, însă, nu pornește de la presupunerile minții umane, ci de la Revelația divină: „Dumnezeu, în multe rânduri și în multe chipuri, a vorbit părinților noștri…” (Evrei 1,1).
Adevărul revelat nu este rodul unor speculații și nici al unor preferințe personale, ci este darul lui Dumnezeu către om.
- Credința creștină este una; ateismul are o mie de chipuri
Biserica nu și-a inventat singură învățătura, ci a primit-o de la Hristos și a păstrat-o nealterată. De aceea credem „întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică”.
În schimb, fiecare ateu are „crezul” lui, diferit de al altui ateu. Între ei există adesea contradicții fără chip de împăcare. Unde nu este Adevăr revelat, opiniile se ciocnesc la nesfârșit.
- Biserica nu este anacronică; mesajul ei a biruit istoria
De două mii de ani, Biserica a rezistat tuturor prigoanelor: persecuții, erezii, ideologii, imperii și regimuri totalitare. Sfinții au mărturisit credința cu prețul vieții lor.
Ei nu au fost fanatici, ci oameni cu caracter, iubire, curaj și înțelepciune. Mesajul Bisericii nu se schimbă, pentru că este dumnezeiesc; se schimbă doar modul în care îl transmitem oamenilor.
Ateii, în schimb, își schimbă adesea convingerile la prima lovitură a vieții.
- Biserica este Trupul lui Hristos, nu o instituție omenească
„Pe această piatră voi zidi Biserica Mea, și porțile iadului nu o vor birui.” (Matei 16,18)
Biserica nu este un club de bătrâni sau de tineri, nici o organizație socială. Ea este comunitatea celor botezați, unită în Duhul Sfânt.
Ateii sunt ca frunzele desprinse de copacul Vieții: se usucă, pentru că nu au rădăcină în Hristos.
- Credința se înțelege doar trăind-o
Nimeni nu se satură doar vorbind despre mâncare; tot așa, nimeni nu înțelege credința doar discutând despre ea.
Credința este experiență, viață, întâlnire cu Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Creștinul nu se cunoaște după vorbe, ci după viața sa.”
Cine nu trăiește credința nu poate înțelege frumusețea și puterea ei.
- Materialismul nu aduce libertate; credința o aduce
Omul care crede doar în materie devine robul materiei. Alergând după plăceri trecătoare, după bani sau ideologii, ateul rămâne neîmplinit, pentru că sufletul are nevoie de Dumnezeu.
Mulți atei neagă existența lui Dumnezeu pentru a scăpa de responsabilitate morală, crezând că, dacă nu există Lege, nu există nici judecată. Dar conștiința îi urmărește și îi arată că legea morală este scrisă în inimile lor (Romani 2,15).
Credința îl eliberează pe om, îi dă demnitate, sens și nădejde.
- Ateismul nu poate oferi răspuns la marile întrebări ale vieții
Ateismul poate nega, dar nu poate construi. Nu poate oferi un sens obiectiv al vieții, un fundament al moralei, un scop al suferinței sau o nădejde în fața morții.
Creștinismul răspunde acestor întrebări fundamental umane:
- de unde venim?
- de ce existăm?
- cum trebuie să trăim?
- ce se întâmplă după moarte?
- de ce suferim?
- care este răsplata pentru fapte?
- care este sensul vieții?
Ateismul nu oferă decât tăcere și incertitudine.
- Credința ortodoxă este un dar neprețuit; în ea se găsește sensul vieții
Credința ortodoxă este minunată pentru că îl unește pe om cu Dumnezeu. Ea este comoara care dă sens vieții, care vindecă, luminează, întărește și mântuiește.
Sunt fericit că m-am născut în Biserica Ortodoxă și că pot, toată viața, să cunosc și să trăiesc această credință. În Hristos, toate își găsesc sensul.
Fără sens, viața este moarte; cu Hristos, chiar și moartea devine începutul vieții veșnice.
Preot Nicolai Boian
