,,Şi a căutat Domnul spre rugăciunea lui Abel iar spre Cain n-a căutat!”

,,Şi a căutat Domnul spre rugăciunea lui Abel iar spre Cain n-a căutat!” De ce nu ne sunt ascultate rugăcinile?

Nu există rugăciune neauzită de Dumnezeu; poate fi rugăciune neprimită, neîmplinită sau perioadă pedagogică. Există cauze care opresc rugăciunea ta. Iar tu nu te îndrepți!

Cât de greu nu ți-ar fi, cît de profundă îți este dificultatea, cît de grav îți poate fi păcatul, cît de mare îți este deznădejdea, totdeauna, mai ai o șansă, îți mai rămîne o ușă! Trebuie să știi și să simți asta! Glasul lui Dumnezeu, prin Evanghelie, prin conștiință și prin Îngerul păzitor, este mereu prezent, ne atenționează despre păcat și ne încurajează să alegem corect și spre binele nostru.

Chiar în primele capitole ale Facerii, avem un tratat despre hamartologie. Deci, păcatul este cauza tuturor relelor. Iar un necaz al vieții, este o urmare a păcatului și o posibilitate de renaștere spirituală.

Să ne aducem aminte împreună istoria Vechiului Testament.

,,Dar după un timp, Cain a adus jertfă lui Dumnezeu din roadele pământului.

Şi a adus şi Abel din cele întâi-născute ale oilor sale şi din grăsimea lor. Şi a căutat Domnul spre Abel şi spre darurile lui,

Iar spre Cain şi spre darurile lui n-a căutat. Şi s-a întristat Cain tare şi faţa lui era posomorâtă.

Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: “Pentru ce te-ai întristat şi pentru ce s-a posomorât fata ta?

Când faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!”

După aceea Cain a zis către Abel, fratele său: “Să ieşim la câmp!” Iar când erau ei în câmpie, Cain s-a aruncat asupra lui Abel, fratele său, şi l-a omorât.

Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: “Unde este Abel, fratele tău?” Iar el a răspuns: “Nu ştiu! Au doară eu sunt păzitorul fratelui meu?”

şi a zis Domnul: “Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ.

Şi acum eşti blestemat de pământul care şi-a deschis gura sa, ca să primească sângele fratelui tău din mâna ta.” (Facere 4, 4-8)

Vă îndemn să luaăm aminte la acest fragment biblic și să desprindem împreună, doar cîteva învățături, dar care sunt foarte importante și esențiale în relația noastră cu Dumnezeu.

  • În aceste versete avem primul “tratat de hamartologie” (despre păcat).
  • Dumnezeu primește (deplin), (doar) darurile curate.
  • Dumnezeu nu se odihnește în daruri ce îi oferim din prisos, daruri pătate de zgîrcenie, lăcomie, mânie, mândrie.
  • Dumnezeu ne atenționează de fiecare dată când suntem tentanți să alegem păcatul. Dumnezeu ne încurajează să nu greșim (trebuie precizat că Biblia sinodală urmează aici textului masoretic. Totuşi, în original, pasajul este redactat altfel. Mot-à-mot ar fi: “Când faci bine, oare nu-ţi ridici (faţa)?” Deşi lipseşte obiectul, se face legătură evidentă cu expresia anterioară a “căderii feţei”. Biblia sinodală parafrazează cele două expresii opuse prin posomorârea feţei – înseninarea feţei. Textul ebraic continuă: “Iar dacă nu faci binele, păcatul stă tolănit la uşă şi dorinţa lui este spre tine, dar tu îl vei stăpâni”.  Din păcate, Biblia sinodală traduce aici extrem de deficitar: “Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!” În primul rând, păcatul nu bate la uşă; un asemenea verb lipseşte şi în varianta masoretică, şi în Septuaginta. Miza teologică este deosebit de importantă: păcatul nu face parte din firea umană, nu s-a infiltrat în interiorul omului, ci aşteaptă tolănit la intrare. Cel care bate la uşa sufletului va fi doar Hristos, în Apocalipsa 3:20: “Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine”. Verbul ebraic “stă tolănit”, la participiu masculin, deşi nu se acordă cu substantivul “păcat”, care în ebraică este feminin, se referă totuşi cel mai probabil la acesta. În alte contexte, verbul rabat înseamnă “a sta culcat” şi se referă la animale (de ex. Facere 29:2; 49:9 etc.), ceea ce sugerează starea animalică pe care o reprezintă păcatul. Încă de la sfârşitul sec. 19 cercetătorii vetero-testamentari au observat apropierea de rabiţu, denumirea akkadiană a unui demon (Gordon J. Wenham, Genesis 1-15, Word Books, Dallas, 1987, WBC 1, p. 106). Pe lângă animalitate, păcatul comportă aşadar un element demonic.[1])
  • Totuși Dumnezeu, respectă orice alegere am face.
  • Fapta bună înseninează fața omului.
  • Fapta rea împovărează și întristează sufletul omului.
  • Dumnezeu pedepsește păcatul. Însăși, rezultatul păcatului este pedeapsă pentru săvârșitor.
  • Invidia este un păcat mare, care poate duce și la alt păcat mare: uciderea.
  • Păcatele sunt legate între ele. ( Chiril al Alexandriei interpretează însă şi mai în profunzime textul, plecând de la pedeapsa înşeptită pentru cel care l-ar ucide pe Cain din Facere4:15. Nu este vorba doar de un singur păcat, ci de o înlănţuire de şapte păcate, care au pus stăpânire pe Cain. Deja când Dumnezeu i se adresează, vorbindu-i despre natura păcatului, Cain comisese trei din cele şapte. “Primul păcat al lui Cain a fost că nu a deosebit în chip drept, nici n-a oferit lui Dumnezeu cele mai bune roduri. Al doilea, că aflând de păcatul lui, nu s-a întors spre pocăinţă şi n-a îndreptat greşeala prin săvârşirea celor bune, ci s-a aprins de mânie şi s-a înfuriat de preţuirea dată aproapelui, pe care trebuie să caute să-l imite, nu să-l socotească duşman şi să-l privească cu ochi nedrepţi. Al treilea păcat, care e ca un adaos la uciderea sălbatică, este pisma neîmpăcată. Al patrulea, invitaţia: “să ieşim la câmp”, care e dovada vicleniei şi a înşelării. Al cincilea e crima uciderii nelegiuite. S-ar putea socoti că al şaselea păcat al lui, minţirea lui Dumnezeu. Al şaptelea, socotinţa că poate scăpa fără voia lui Dumnezeu de pedeapsă, putând fi eliberat fără voie de viaţa în trup” (Sf. Chiril al Alexandriei, “Despre Cain şi Abel” 2, în: Scrieri. Partea a doua. Glafire, trad. D. Stăniloae, EIBMBOR, Bucureşti, 1992, PSB 39, p. 23).
  • Dumnezeu nu cere daruri colosale, El primește doar daruri oferite cu dragoste, fără reținere.
  • Dumnezeu iubește rînduielile sfinte, de jertfă, ca să fie făcute cu atenție și grijă, fără nepăsare.
  • Dumnezeu le cunoaște pe toate, trecut, prezent și viitor!
  • Dumnezeu primește toate rugăciunile și are știință de toate cererile omenești. Pe unele le îndeplinește de îndată, pe unele la momentul cel mai potrivit, care pot urma mult mai târziu, pe alte cereri Dumnezeu nu le îndeplinește, dar așteaptă: 1) vreme prielnică pentru binele omului sau 2) curățirea omului de păcat prin răbdare, prin încredere în Voia lui Dumnezeu, pocăință, jertfă de rugăciune și de fapte bune.
  • Omul este mai înclinat să învinuiască decât să se smerească.
  • Cel mai greu pentru om este de a-și cere iertare.
  • Dumnezeu oferă șanse de pocăință și îndreptare, chiar și după ce ai săvîrșit păcatul.

Dragi cititori, să nu ne dezamăgim în Dumnezeu niciodată!

Să căutăm ce este rău în noi și nu în alții și să scăpăm de acest rău. Să trecem proba credinței cînd ni se cere.

Să păstrăm inima curată, iubitoare, iertătoare și legată de Dumnezeu! Vom reuși!

Preot Nicolai Boian

[1] https://ziarullumina.ro/theologica/de-ce-nu-a-fost-primita-jertfa-lui-cain-7020.html accesat [10.05.2019]

Distribuie! Fii de folos și pentru alții!

Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Share to Yandex

You may also like...

Lasă un răspuns

Войти с помощью: 

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anti-spam: complete the taskWordPress CAPTCHA


%d blogeri au apreciat: