Comportamentul creștinului în vacanța de vară: între muncă și odihnă meritată
Vara aduce cu ea nu doar căldura soarelui și rodul pământului, ci și timpul vacanței – acel răgaz căutat de mulți după un an plin de muncă, griji și alergare. Pentru creștinul ortodox, însă, vacanța nu este o scuză pentru a uita de Dumnezeu, nici o perioadă în care să se piardă în plăcerile lumești, ci o ocazie de a-și odihni trupul fără a-și neglija sufletul.
1. Odihna ca binecuvântare, nu ca desfătare trupească
Odihna este poruncită de Dumnezeu încă din Legea veche, dar și confirmată de Hristos Însuși. Sfântul Vasile cel Mare spunea: „Odihna nu este lene, ci înțelepciune. Căci trupul are nevoie de liniște, precum ogorul de repaus, ca să poată aduce iarăși roade.” Așadar, o vacanță binecuvântată este aceea în care ne odihnim fără a cădea în moleșeală sau delăsare.
Nu e păcat să mergi la munte sau la mare, să te bucuri de natură sau de liniștea unei case de vacanță, dar e păcat să uiți de rugăciune, de post (acolo unde este rânduit), de Sfânta Liturghie. Sfântul Ioan Gură de Aur ne amintește: „Când trupul se răcorește, sufletul nu trebuie să se încingă de patimi.”
2. Timpul liber, timp pentru suflet
Vacanța oferă ceea ce mulți creștini spun că nu au în timpul anului: timp. Timp de rugăciune, de citit din Scriptură, din viețile sfinților, de spovedanie mai atentă, de apropiere de cei dragi. Este momentul ideal pentru a merge în pelerinaj, a vizita o mănăstire sau a zăbovi la slujbe mai lungi, în tihnă.
Sfântul Paisie Aghioritul spunea: „Omul nu se odihnește cu adevărat decât atunci când Îl simte pe Dumnezeu aproape.” Vacanța adevărată este cea în care sufletul simte harul și liniștea pe care doar Hristos o poate da.
3. Munca și echilibrul duhovnicesc
Chiar și în vacanță, unii aleg să muncească – fie din nevoia de a susține familia, fie pentru că simt că nu-și pot permite un repaus complet. Sfântul Ioan Casian arăta că „munca trupească este sprijin pentru lupta sufletului”, iar Părintele Arsenie Boca spunea că „nu tot omul care muncește este și harnic – harnic este acela care lucrează cu rost și cu binecuvântare.”
Așadar, munca în sine nu e un păcat, nici în timpul vacanței, dacă este făcută cu cumpătare, fără a deveni idol. Dar trebuie păstrat echilibrul: muncind, dar și dând trupului odihna necesară și sufletului hrana lui – rugăciunea, pacea și liniștea.
4. Fugă de păcat, chiar și în vacanță
Din păcate, vacanța este pentru unii și vremea păcatelor „justificate”: îmbrăcăminte indecentă, petreceri fără măsură, renunțare la post, neparticipare la slujbe. Sfântul Efrem Sirul avertizează: „Când omul se îndepărtează de rânduiala duhovnicească, diavolul nu-i ia odihna, ci i-o fură.”
Creștinul nu are „vacanță” de la Dumnezeu. Oriunde ar merge, fie în țară, fie în străinătate, el este mărturisitor al lui Hristos. Vestimentația, comportamentul, cuvintele, gesturile – toate trebuie să oglindească curăția și înțelepciunea pe care le-am primit prin Botez.
5. Vacanța – timp de împreună-lucrare în familie
Nu în ultimul rând, vacanța este momentul reîntâlnirii în familie, al rugăciunii făcute împreună, al discuțiilor duhovnicești. Sfântul Ioan Gură de Aur învăța că „familia este o mică biserică”. Această biserică trebuie să se întărească în vremea de răgaz, nu să se destrame prin dezbinare sau prin fuga fiecăruia în plăceri personale.
Să luam aminte că vacanța de vară este o binecuvântare atunci când este trăită în Hristos. Nu trebuie să ne temem de odihnă, dar nici să abuzăm de ea. Adevărata odihnă vine atunci când trupul se liniștește, iar sufletul se umple de har. Să-I cerem Domnului darul înțelepciunii, ca în toate – și în muncă, și în vacanță – să lucrăm spre mântuirea noastră.
„Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 11, 28)
preot Nicolai Boian
