Scurtimea timpului veșnic. Poezie

Din nou n-am timp, să cînt, s-admir,

Să tai, să sparg Cerul albastru,

Să mă închin, să scriu, să bucur,

Să-mi pipăie mintea Iconostasul!

 

Și vina parcă n-o port eu,

O-mpart cu timpul ce mi-i dat,

Ba spun că el, chiar, timpul meu,

Este de toate vinovat!

 

M-aude și îmi zice bunul meu învățător, 

Bătrîn din fire în ale-nțelepciunii,

,,Timpul ți-e cel mai fidel împreună-călător,

Și frate bun al rațiunii!

 

Timpul n-alungă nici n-adună,

Prietenii din viața ta,

El niciodată n-o spună,

Ce taine, vise n-ai avea!

 

Nici ură timpul nu împarte,

Nici dragoste, credință sau virtute,

Timpul e al tău dar e departe,

Să-ți schimbe drumul desenat în minte!

 

Timpul nu vinde nici nu cumpără,

El nu alege ce e rău sau ce e bun,

Timpul pe nimeni nu se supără

Și nu te face înțelept și nici nebun!”

 

E viața ta, iubite cititor,

Și tot depinde doar de tine!

Numai faptele tale, personale,

îți devin croitor,

Pentru viitorul tău: de azi și de mîne!

 

preot Nicolai Boian