Satul meu

E sat frumos, pe vale așezat,

Scăldat în apă și lumină,

Doldora de oameni cu sufletul bogat,

Care așteaptă ca oaspeți să le vină!

 

Colinele cu soare te-nconjoară,

Cuptoarele te îndeamnă la plăcinte:

E o gură de rai, într-un colț de țară,

E satul din vale, lîngă-un izvor cuminte!

 

Turla bisericii te-mbie la credință,

Inima satului în dangăte te cheamă:

,,Păstrează dragule, cît este cu putință,

Frica de Domnul și dragostea de mamă!”

 

Aici am învățat a merge cu pași siguri,

Sub umbra nucului povești am retrăit,

Aici eu am gustat din primii muguri,

Ce dragostea în inimă, adînc mi-au încolțit!

 

E satul meu: satul Șolcani,

Izvor de amintiri și dor!

Mă simt și-acuma băietan,

Cînd des prin el sunt călător!

 

Rămîi, o, bun sătean, în țara ta,

Și fă-ți aicea viața mai frumoasă!

Aici e graiul, pîinea ta,

Numai în țara ta, tu ești acasă!

preot Nicolai Boian