Drumul de cădere este personalizat. Trei feluri de ispite
Ce este ispita?
Ispita este aparte pentru fiecare om, caracter, situație, context. În învățătura ortodoxă, ispita este o încercare a sufletului, o chemare subtilă spre păcat, o luptă nevăzută între bine și rău, care se duce în inima fiecăruia dintre noi. Ispitele sunt adaptate. Nu există om care să nu fie ispitit, iar Sfinții Părinți spun clar: a fi ispitit nu este păcat, dar a cădea în ispită — da, aceasta este căderea, păcatul. Consimțirea și învoirea cu gândul pătimaș, aceasta este păcat.
Ispita este poarta către păcat
În viziunea ortodoxă, păcatul este despărțirea omului de Dumnezeu. Ispita apare ca un gând, o dorință, o înclinare spre ceva care ne abate de la calea mântuirii sufletului. În acest context, ispita este lucrarea celui rău, dar și o urmare a patimilor noastre netămăduite. Păcatul ca urmare a ispitei nu este doar o greșeală morală, ci o rană sufletească, o întoarcere cu fața de la Dumnezeu către sinele căzut, către dorința de plăcere, mândrie, egoism sau putere trupească, pământească.
Fiecare om are ispita lui
Avem ispite de la lume, de la trup și de la diavol. Apoi, în viața fiecăruia, ispitele iau forme diferite. Unii sunt ispitiți de slavă deșartă, alții de iubirea de argint, de trup, de mândrie sau de lene. Diavolul nu lucrează la întâmplare, ci vizează exact slăbiciunile noastre. De aceea, Sfinții Părinți ne îndeamnă la priveghere, rugăciune și spovedanie, pentru că acolo unde nu suntem conștienți de propriile neputințe, diavolul găsește ușa deschisă. Un tînăr va fi ispitit cu desfrînarea pe când un bătrîn mai repede va fi ispitit cu judecată, bîrfă, cirtire decît cu desfrînarea.
Omul este ispitit, încercat sau provocat pentru a greși în trei puncte sensibile:
- În ceea ce este el mai slab, în partea slabă sufletească sau trupească, înclinație, dorință, neputință. Cineva dorește căderea omului.
- Într-o lucrare bună. În ceea ce omul își dorește mult să săvârșească o virtute; un bine sufletesc pe care se străduie să-l facă pentru el sau pentru ceilalți. Cineva dorește căderea omului.
- În ceea ce lucrează bine virtuos. Va avea provocarea pentru ca căzând, să nu mai facă binele, să păteze lucrarea frumoasă, să cadă în deznădejde. Poate fi bîrfit. Poate fi neapreciat ba chiar să I se spună că ce face nu este important. Poate fi învinuit pe nedrept; toate acestea ca în final să nu mai aducă roade ziditoare. Să se dezamăgească. Cineva dorește căderea omului.
Căderea este rea, dar Dumnezeu nu ne părăsește
Căderea în păcat este rea — nu doar pentru că înseamnă neascultare, ci pentru că aduce moarte sufletească. Și totuși, în iubirea Sa fără margini, Dumnezeu nu lasă pe nimeni în deznădejde. Ispita, chiar dacă duce la cădere, poate deveni începutul ridicării. Căci cel care se pocăiește sincer, se cunoaște mai profund și se smerește. Vedem că mândria este cauza tuturor căderilor și smerenia ridicarea din toate.
Astfel, ispita devine prilej de autocunoaștere și de întoarcere la Dumnezeu cu lacrimi și cu zdrobire de inimă. Odată ce ai căzut în păcatul desfrînării, ai văzut că aceasta este păcatul tău, și știi ce luptă trebuie să duci și ce soluții să aplici. Și așa cu fiecare păcat.
Lupta duhovnicească
Ortodoxia nu ne promite o viață fără ispite, ci ne învață cum să le biruim. Cu ajutorul harului, prin rugăciune curată, prin post, spovedanie, împărtășire și fapte bune, omul capătă putere să reziste. Rezistența înseamnă creștere. Viața duhovnicească este o neîncetată luptă împotriva ispitei, dar nu suntem singuri: Hristos a fost El însuși ispitit, pentru ca să ne arate că biruința este posibilă.
În lumina credinței ortodoxe, ispita nu este doar o provocare morală, ci o realitate a vieții duhovnicești. Deși căderea în păcat este un rău, Dumnezeu o poate folosi spre binele nostru, dacă ne pocăim și ne întoarcem la El. Ispita scoate la iveală lupta dintre om și patimi, dar și dorul profund al sufletului de a fi una cu Dumnezeu. Așadar, să priveghem, să ne rugăm și să nu deznădăjduim, căci în fiecare ispită biruită se află o treaptă către mântuire.
De o mie de ori am căzut, de o mie de ori să ne ridicăm!
Preot Nicolai Boian
