Dreptatea lui Dumnezeu și dreptatea omenească
Cuviosul Paisie Aghioritul ne dă un exemplu grăitor: ,,Iată, să zicem că o soră ne aduce zece prune. Dacă eu, din pricina lăcomiei pântecelui, mănânc opt şi-ţi las ţie două, te nedreptăţesc. Dacă spun: «Deoarece suntem doi, voi mânca eu cinci şi-ţi voi lăsa ţie pe celelalte cinci», atunci fac dreptate omenească. Iar dacă văd că-ţi plac prunele şi eu mănânc numai una şi-ţi spun: «Fă dragoste şi mănâncă-le tu pe celelalte, pentru că mie nu-mi prea plac şi mă deranjez la intestine», atunci fac dreptate dumnezeiască.” [1]
În viața de zi cu zi, suntem învățați să fim corecți, să împărțim în mod egal, să nu nedreptățim pe aproapele nostru. Aceasta este ceea ce numim, în limbaj comun, dreptate omenească. Ea se bazează pe echitate, pe împărțirea egală a bunurilor și pe logica reciprocității. Este o formă de justiție ce ține cont de reguli și de proporții.
Dar în înțelepciunea Părinților Bisericii, există o dreptate mai înaltă: dreptatea dumnezeiască. Aceasta nu se mai măsoară în părți egale, ci în iubire, în jertfă, în renunțare de sine pentru binele celuilalt. Este o dreptate care nu caută echilibru, ci har. Cuviosul Paisie Aghioritul ne arată că adevărata dreptate nu stă în a lua ce ți se cuvine, ci în a dărui ce poți.
Dreptatea dumnezeiască este strâns legată de porunca iubirii. Hristos Însuși nu a venit să împartă în mod egal, ci să Se dăruiască pe Sine întreg, fără măsură. În Pilda lucrătorilor viei (Matei 20, 1-16), stăpânul le dă tuturor aceeași plată, indiferent cât au lucrat. Din perspectiva omenească, pare nedrept. Dar în logica lui Dumnezeu, generozitatea și mila au întâietate. Stăpânul îi întreabă: „Nu pot să fac ce vreau cu ale mele? Sau ochiul tău este rău, pentru că eu sunt bun?”
Așa și în exemplul cu prunele: omul drept după fire împarte în mod egal. Dar omul duhovnicesc merge mai departe — vede dorința celuilalt și renunță de bunăvoie, nu din obligație, ci din iubire. Aceasta este dreptatea care seamănă cu chipul lui Dumnezeu.
Într-o lume dominată de revendicări și comparații, creștinul este chemat să trăiască o altă formă de dreptate: cea care nu cere, ci oferă; nu echilibrează, ci binecuvintează. Dreptatea lui Dumnezeu nu se cântărește în câte prune ai primit, ci în câtă iubire ai pus în a le oferi.
Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne învețe nu doar să fim drepți, ci și buni — după chipul Său.
preot Nicolai Boian
[1] Nevoinţă duhovnicească, vol. III, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003, p.106
