Dorul de casă

În casa ta și aerul e altul,

Tavanul îți e cer rezemat pe frunte,

Iarba ți-e covor și streașină prăsadul;

Mai des stai în genunchi și toate sunt mai sfinte!

Și chiar de ești departe, mereu vrei să te-ntorci; 

Te unești cu râul, încaleci rîndunele, 

Te cuprinde casa și visezi să poți, 

Ca melcul, peste tot, cu tine să o porți!

Dorul e acasă, lucind mînerul porții,

Pârtie făcând privirii ce se-ntinde de sub palmă,

Ca clopotul ce cheamă zorii, ca luna ce împarte toiul nopții,

Împrăștiați în colbul din ogradă, stau pașii așteptând în geană!

Oriunde nu te-ai duce: un suflet ai pereche,

Rezemat în nuc, legat de-al casei prag, 

Te faci un semn de carte, fereastră pe perete,

Te faci în foc de vatră și haină pentru brad!

Acasă: pămîntul se întinde și cuprinde marea,
Cărarea împletește cunună pentru somn,
Patul îți unește amurgul și cu zarea:
Visele se-adună ca păsările-n pom!

…Unde e sfânt e ca acasă,
Dar casa îți rămîne altarul pentru sfânt,
Oriunde nu ai fi: mereu să ai cu tine,
O micuță parte, din acest pământ!

preot Nicolai Boian