Smerenia este arta de a avea mereu încredere în Dumnezeu!

Smerenia este cunună a virtuților, podoabă a sfinților și slujire adevărată. Ea, ca act, nu se termină niciodată. Nu poți zice, ,,să mă smeresc astăzi, dar mâine mă voi clarifica”. Putem face această amânare doar în gând și doar că să amăgim supărarea, în nădejdea că mâine va trece. Smerenia nu are hotar, ea nu se împuținează, nu se epuizează, nu se consumă, nu așteaptă vreme prielnică sau vremea răsplății. Smerenia curată este starea firească a sufletului care îl poartă pe Hristos. Smerenia este arta de a avea mereu încredere în Dumnezeu!

Dacă smerenia nu este adevărată, ea devine înșelare, mândrie profundă, iuțeală la mânie, iubire de întâietate, neînțelepciune, neliniște, frică, prostie. Lipsa ei este cauza tuturor relelor. Pentru unii, acte de smerenie pot părea o nebunie, dar există cu adevărat o nebunie pentru Hristos: da, aceasta se poate, să pari un pic nebun în fața lumii, neîndemânatic, prost, simplu, însă să fii sigur că asta e bineplăcut lui Hristos; să ai pacea netulburătoarea și statornică a lui Hristos în suflet, dar aspectul acesta este o altă trăire și atitudine despre care se merită a vorbi aparte. Smerenia, simplă, curată, echilibrată, lină, este starea continuă de a simți și de a te simți condus de Dumnezeu. Smerenia este o artă!

A fi smerit mai înseamnă să accepți tot ceea ce-ți trimite și îngăduie Dumnezeu. Omul smerit se consideră nevrednic de toate cele bune și înalte, fiindcă este păcătos, dar are nădejde în Mila Domnului și doar atunci, primește binecuvântările divine.

Smerenia înseamnă să-L iubești pe Dumnezeu așa cum este El, cum este în Sfânta Evanghelie, cum se arată în poruncile Sale: și nu cum Îl vedem noi pe Dumnezeu; cum ni-L închipum după dorințe, sau după o oarecare imagine care I-o creăm. Nu Îl coborâm pe Dumnezeu după mintea noastră, dar încercăm noi să urcăm la El prin curățenie deplină a inimii, a minții și a vieții.

E dureros că unii oameni se dezamăgesc în credința creștină din cauza membrilor ei. Faptul că asta nu este corect este altă latură. De ex: oamenii, văd persoane credinciose, religioși, care pretind a avea dragoste, credință, nădejde, smerenie, dar în situațiile vieții acestea nu se manifestă grăitor. Minciuna dezamăgește.

Virtutea smereniei are o putere colosala, gigantică: ea are puterea lui Hristos. Cineva se poate prezenta ca având această smerenie, dar el de fapt are doar o umilință fățarnică sau o mândrie ascunsă. Atunci nimeni nu simte puterea smereniei: nici cel care crede că o are, nici cel căruia i se împărtășeșt din pretinsa virtute. Persoana terță se dezamăgește în smerenie din cauza celui care pretinde că o are și nu o are. Sub masca virtuților fățarnice apar prooroci minciunoși, preoți ,,făcători de minuni”, care ghicesc și spun diferite lucruri care nu se adeveresc. Din lipsa de smerenie autentincă au apărut și sectele.

Dintr-un act de smerenie adevărată înveți mai mult decât dintr-o carte. Smerenia este să nu ai nici mândrie nici deznădejde. Să ai credință, înțelepciune, sinceritate. Smerenia dăruiește libertate.

Omul are atîta putere cît nu o poate arăta, cât stă ascunsă în taina lui. Taina lui e puterea lui. Orice mândrie deșartă este neputință și pierdere. Cât se poate înfrâna, stăpâni și reține, atât omul este împăratul trupului său. Puterea adevărată e în răbdare și nu în dreptate sau în plăcere. Sau cum spune o vorbă veche ,,e mai puternic cel care ține lovitura și nu cel care o dă”!

Smerenie nu este atunci când îl leși pe colegul de lucru să facă o împărțeala și aștepți să-ți facă dreptate, sau să-ți de-a mai mult. Iar dacă nu ți-a dat mai mult, te superi tare. Smerenia este o dreptate înțeleaptă, pașnică, iubitoare, binevoitoare. Această virtute este un veșnic echilibru al sufletului mulțumit, fericit, cumpătat, înțelept, evlavios.

Smerenia este păstrătoare a darurilor dumnezeiești și a virtuților. doar ea! Dacă te-ai smerit: ți-ai păstrat virtutea și nu ai pierdut din puținul ce îl ai! Și invers, mândria îți anulează faptele bune! Smerenia se dăruiește de Domnul. Ea se vede după lucrarea ei. Niciodată nu vei ști dacă ești smerit. Atunci când ai aflat că o ai: ai pierdut-o.

preot Nicolai Boian