Diavolul îmbracă minciuna cu jumătăți de adevăr
Neiertarea, răzbunarea, ținerea de minte a răului nu este tărie de caracter, dar suflet îndrăcit.
Diavolul ne pune gîndul precum că, ținerea de mintea a răului, statornicia în această stare de răzbunare, fidelitatea păstrată neiertării, este o tărie de caracter! El ne face să credem că această acțiune ține de personalitate noastră și acum e momentul să dovedim altora sau nouă înșine, că suntem oameni puternici. Un mare joc drăcesc de imaginație!
Lucrarea diavolului, rea în sine, mereu se ascunde și se marchează sub un aspect părut de bine. Asta pentru că omul din fire iubește binele, înțelepciunea, virtutea. Așadar, dacă diavolul ar prezenta omului păcatul în forma lui concretă și numaidecât cu rezultatele mostruoase, evidente, imediate și devastatoare ale păcatului, omul s-ar opri de a-l săvârși. Ar fugi de necaz. La vederea în față a judecății înfricoșătoare a Domnului în timpul exact al păcatului, omul s-ar opri, cel puțin de frică. Dar așa cum diavolul este tatăl minciunii și nu este în el adevăr, toate care vin de la el, din start le catalogăm ca ispite și ocazii de a ne pierde sufletul.
Cel viclean, îmbracă minciuna în jumătăți de adevăr, înlătură definitiv adevărurile originale și le înlocuiește cu un bine părut, pământesc, astfel ca omul să aibă impresia că alege un bine.
Doar omul care a pornit pe drumul credinței și are cunoștință din trăirea Sfîntei Evanghelii, începe a înțelege și a percepe lupta duhovnicească care se dă pentru sufletul lui.
Iertarea este o smerenie și o coborâre din personalitate. O durere sufletească și o rană deschisă. Dar tocmai aici este paradoxul: dacă nu ierți și ești rău, diavolul te laudă că ești puternic, că ai ales ca un viteaz, dar de fapt ești în cea mai grozavă prăpastie și în lipsă de Har. Fără Har nu poți avea nici un dar pământesc și ceresc. Iar dacă ai ales suferința iertării, de îndată ce ești gata să suferi, Dumnezeu vindecă rana ta, iar vindecarea Lui este dulceață a Raiului.
Creșterea noastră nu trebuie să fie în răutate, dar în virtute. Noi nu căutăm motive, momente, argumente, prilejuri pentru a ne arăta dibăcia de a răspunde la răspunsuri ascuțite; noi căutăm a ne face smerenia cât mai curată, astfel ca să ne învrednicim de Mila Domnului, de Viață Dătătoare. Noi dorim toată iertarea lui Dumnezeu: așadar, iertăm și noi mereu celor care ne-au greșit!
În modul minciunii, diavolul câștigă toate sufletele care nu aleg calea mântuirii. Sufletele care nu cunosc Sfînta Evanghelie nu sunt libere, ele nu rămân de voia lor, ele îndată sunt încătușate de patimi și dependențe.
Preot Nicolai Boian
