Dacă nu vrei să pierzi nimic, mulțumește pentru toate!

Ia aminte, să nu ajungi într-un moment de viață, în gândurile tale, să zici: sunt pentru meritul și munca mea astea! Nu prietene; sunt pentru străduința, hărnicia și munca ta, dar în mod deosebit și special, sunt din pronia, bunăvoința și mila Domnului! Dacă nu vrei să pierzi nimic, mulțumește pentru toate!

Cuvintele psalmistului David din psalmul 69 sunt foarte pedagogice. ,,Întoarcă-se îndată ruşinaţi cei ce-mi grăiesc mie: ,,Bine, bine!”” (69, 4) Adică trebuie de îndată să alungăm gândul care ne zice că ,,Da, bravo, ai făcut foarte bine. Tu ești care ai făcut totul singur. Tot meritul este al tău.”

În altă traducere a psalmului sună în felul următor: ,,întoarcă-se de-ndată ruşinaţi cei ce-mi grăiesc mie: „Bine-ţi fac! Bine-ţi fac!” În ambele cazuri  vorbim de o minciună a celui rău care ne momește cu lucrările sale, pe care el ni le prezintă ca fiind bune.Diavolul întâi ne pune piedici să nu facem binele, apoi dacă l-am făcut, dorește să ne facă să-l pierdem.

Ia aminte prietene că smerenia zdruncină din temelia toată răutatea diavolească. Smerenia păstrează toată virtutea și puterea sufletească. Cel care se mândrește se golește. Devine deschis la orice atac drăcesc care îl duce spre pierzare.

,,În măsura în care oamenii îl vor face mai prezent pe Dumnezeu în viața lor, în aceeași măsură se va îmbunătăți și viața familială și socială în care trăiesc.” (Pr. Petroniu Tănase) Să mărturisim că toate realizarile noastre sunt din Voia și Bunăvoința lui Dumnezeu. Atunci vom reuși mai mult.

Preot Nicolai Boian

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Share to Yandex

You may also like...

Lasă un răspuns