Prezentare de carte. Preasfințitul Petru la 50 de ani

,,Fiecare carte de suflet este mai întîi scrisă în ceruri!”

Cu prilejul împlinirii frumoasei vîrste de 50 de ani de viață a Preasfințitului Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, Mitropolia Moldovei, am avut deosebită ocazie pentru o întreită misiune: să exprim recunoștința proprie și a multor oameni de valoare, față de Preasfințitul PETRU (Musteață), să arăt pilduitor lucrarea faptei bune și să ofer cititorului îndemnuri morale scrise de sfinții părinți, toate acestea monumentîndu-le într-o carte omagială.

Albumul omagial ,,Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, 50 de ani de viață pămîntească și 25 de ani de slujire la Sfîntul Prestol. File de viață care scriu istorie” prezintă o galerie vastă de activități ale întreitei misiuni slujitoare: de a învăța, sfinți și conduce poporul spre Dumnezeu, prin cuvînt și prin faptă, a Preasfințitului Petru (Musteață).

Cartea a văzut tiparul în tiraj mare, fiind tradusă și în limba rusă. Conține aproape 500 de pagini, scrise cu fotografii și text și este o parte din veșnicie: din veșnicia Preasfințitului Petru care lucrează străduitor Evanghelia Slavei lui Hristos. Ea poate fi și o parte din veșnicia fiecăruia, dacă se va lua aminte la îndemnurile oferite și se vor pune în practică.

Cel care scrie, învață, povestește, ca autor, poartă răspundere pentru ceea ce scrie deoarece insuflă un anumit grad de încredere și autoritate celor expuse. Mărturisind veridicitatea celor scrise, cu certitudine, cred că fiecare cititor, dar mai ales cei care îl cunosc pe Preasfințitul Petru ca om credincios, fervent, rugător, obedient, experimentat, excelent organizator, slujitor fidel, milostiv, conducător înțelept, se vor alătura mesajului expus în cartea respectivă.

Mulțumesc Preasfințitului Petru pentru încrederea acordată, Arhidiaconului Veniamin (Seculțan) pentru fotografii deosebite, ipodiaconului Serghei Tulbure pentru traducere în limba rusă și tuturor celor care au contribuit pentru editarea acestui volum omagial.

 

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Share to Yandex

You may also like...

Lasă un răspuns