Oamenii fac lumea mai rea prin cuvinte rele. Să facem lumea mai bună prin cuvinte bune!

,,Dumnezeu atât de mult Se îngrijeşte ca noi să trăim în pace unii cu alţii, încât rabdă să rămână nesăvârşită jertfa ce l-o aducem, să întrerupem slujba către Dumnezeu numai din dorinţa ce o are de a pune capăt duşmăniei şi urii ce o avem unii faţă de alţii.” (Sf. Ioan Gură de Aur)

Există oameni care fac lumea mai bună și mai rea, și asta doar prin cuvinte. Pe limba omului e raiul și iadul în același timp. Dacă înainte de a te întâlni cu un om bun, altă persoană, îți va spune multe lucruri rele despre acest om, la întâlnirea cu el vei avea rețineri. Îți vor apărea întrebări asupra corectitudinii lui și îi vei face analize a portretului său.

Iată cît de mult rău poate face o bârfă, calomnie, judecată. Aceste porniri pătimașe care se învârt în jurul minciunii, strică prietenii, răcesc dragostea între oameni, sfidează dreptatea, încurajează răul. ,,Iuda a plecat singur, dar s-a întors cu o gloată, căci ura reușește să-i strângă pe oameni mult mai grabnic decât dragostea, dar reușește să-i păstreze mult mai puțin”, spunea Părintele Constantin Sîrbu. Oamenii care bârfesc și vorbesc de rău pe alții, sunt buni ajutori ai diavolului, dușmanul sufletelor noastre. ,,Calomnia este cel mai groaznic spectru al urii și răutății, cea mai dureroasă traumă pentru cel ce o suporta. Calomnia este arma defensivă a inferiorității. Pentru că nu poate să-și acopere propria goliciune și meschinarie, omul încearcă să-i întunece pe cei ce se află mai sus, crezând că astfel se va îndreptăți”, spune Părintele Iosif Vatopedinul. Omul care nu te poate înghiţi te aruncă în gura lumii, zicea un învățat.

Deasemenea se poate întâmpla și invers. Auzi de rău dar spui binele. Unde se lucrează virtutea, Harul lui Dumnezeu devine catalizator. În orice faptă de dragoste creștină se face prezent Dumnezeu și atunci lucrurile și oamenii capătă altă valoare.

Se povestește în proloage o pildă din pateric. Era un bătrân care se nevoia mult spre slava lui Dumnezeu, cu viață sfântă și aspră. Avea un ucenic ascultător și de ajutor. Odată a venit la ei în vizită un alt bătrân din depărtare și a dorit să rămâne să trăiască acolo. A cerut chilie și a primit.  După un timp oarecare, la bătrânul nou venit, au început să-l viziteze mai mulți oameni, pentru ajutorul și mângâierea pe care o primeau de la el. Vâzând aceasta, din invidie, s-a întristat bâtrânul care i-a oferit chilia oaspetului. Așadar, a trimis degrabă pe ucenic să-i transmită cuvânt bătrânului să plece. Să lase chilia pentru că, ca și cum i-ar trebui. Ucenicul a plecat dar la întâlnire, a transmis urări de sănătate din partea bătrânului său. Întorcându-se, a răspuns că pleacă în curând bătrânul.

După câteva zile, vâzând că nu pleacă bătrânul oaspete, pustnicul a trimis iar pe ucenic cu cuvinte aspre, ca să alunge pe bătrân. Și de data aceasta, ucenicul l-a întrebat pe oaspete din partea bătrânului său, de sănătate, de cele de trebuință și ia urat toate cele bune.

Mai trecuse o vreme și văzând că nu pleacă, s-a sculat bătrânul cu mânie să plece să-l alunge personal. Și-a luat toiagul și a pornit. Ucenicul a alergat înainte și a anunțat pe bătrân: ,,Uite starețul meu, vine să te viziteze și să-ți aducă cuvânt de bucurie!”. Auzind aceasta, s-a ridicat degrabă și bătrânul oaspete și a alergat înainte și a făcut închinăciune. Atunci a luminat Dumnezeu pe starețul primitor și acesta și-a văzut greșeala; s-a minunat de înțelepciunea ucenicului, a aruncat toiagul și l-a îmbrățișat pe celălalt bătrân. De aceea spune Iisus Hristos, ,,Fericiți făcătorii de pace, căci aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema!” (Evanghelia după Matei 5, 9)

Leagă-ți viața de Dumnezeu. Puneți nădejdea în El cu toată ființa ta. Nu asculta logica omenească din mintea ta: legea lui Dumnezeu este alta și ea este sfântă și sfințitoare. Fii un copac cu rădăcinile adânc crescute în Legea Bisericii. Copacul cu rădăcini puternice nu cade în timpul furtunii! Iar furtuna vine în viața fiecăruia. Ispita de a fi rău vine la ușa fiecăruia. Diavolul dorește anularea ostenelii tale bune, a pierderii lucrării tale bune și a râvnei de mai departe pentru împlinirea cuvântului evanghelic. Cuvintele diavolului pot părea dulci, dar ele sunt viclene, amăgitoare și aduc pierzare.

Odată, cuviosul Macarie mergînd de la schit la Muntele Nitriei, şi apropiindu-se, a zis ucenicului său: „Mergi puţin înaintea mea”. Mergînd ucenicul, l-a întîmpinat un slujitor idolesc venind şi aducînd un lemn mare, iar fratele striga către dînsul: „Ascultă, diavole, unde mergi?” Şi întorcîndu-se sjujitorul, l-a bătut aşa de tare, încît abia l-a lăsat viu. Şi luîndu-şi lemnul, a fugit.

Pe cînd fugea el, l-a întîmpinat Avva Macarie, şi i-a zis: „Mîntuieşte-te iubitorule de osteneală, mîntuieşte-te”. Iar el mirîndu-se, zise către avva: „Ce lucru vezi la mine, de-mi urezi astfel de cuvinte?”. Răspuns-a bătrînul: „Că te văd ostenindu-te”. Iar slujitorul a răspuns: „M-am uimit părinte de cuvintele tale binevoitoare, și am am cunoscut că eşti omul lui Dumnezeu; iar un alt monah m-a ocărît şi eu l-am bătut pînă la moarte”. Şi căzînd sjujitorul idolesc la picioarele sfîntului, îi zise: „Nu te voi lăsa părinte, pînă ce nu mă vei face creştin şi monah”.

Şi mergînd cu Sfîntul Macarie la fratele ce zăcea abia viu, s-a dus la biserica din Muntele Nitriei şi văzînd părinţii Nitriei pe sjujitorul idolesc cu Cuviosul Macarie, s-au minunat; apoi botezîndu-l, l-a făcut monah şi mulţi dintre elini s-au făcut creştini. Și a zis Avva Macarie: „Cuvântul cel rău şi pe cei buni îi face răi, iar cuvîntul cel bun şi pe cei răi îi face buni”.

Să facem lumea mai bună, prin cuvinte bune!

Cu doriri de bine, preot Nicolai Boian

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Share to Yandex

You may also like...

Lasă un răspuns