Înțelepciunea este mama armoniei în familie!

Relația dintre soț și soție în familie trebuie să fie caracterizată de un aspect foarte important și esențial: armonia! Soțul este cap femeii, cum spune Apostolul Pavel, iar femeia trebuie să fie ascultătoare de bărbatul ei. În același timp, soțul e dator să-și iubească femeia sa, cu cea mai mare dragoste, ca pe sine însuși. Așa cum își arată grija față de el: se hrănește, se îmbracă, se spală, se respectă, se educă, se iartă, se învață, se roagă, ș.a., așa este chemat, conform legii dragostei, să-și manifeste dragostea lucrătoare față de femeia sa.

Chiar dacă soțul e cap femeii iar femeia este Mama copiilor, într-o familie creștină, armonia este împărăteasă! Iar această armonie, o aduce întotdeauna Înțelepciunea. Înțelepciunea așează la locul lui pe fiecare: pe soț, soție, copii! Înțelepciunea în familie este de mare trebuință și cel ce o iubește ,,va trăi în pace şi linişte şi de rele nu se va teme” zice înțeleptul Solomon. Bărbatul înțelept va asculta de sfaturile bune ale soției sale și nu se va rușina să le îndeplinească dar le va socoti ca un sprijin și mîngîiere pentru el. Iar femeia înțeleaptă nu va da motive de bănuială, răzvrătire și nu se va împotrivi celui care e orînduit și l-a ales de a fi numit ,,Tatăl familiei”.

Înțelepciunea este mama armoniei și a fidelității, a bunei înțelegerii și a bunăstării! Cel înțelept ,,va înţelege dreptatea şi buna judecată, calea cea dreaptă şi toate potecile binelui. Atunci tu vei fi izbăvit de calea celui rău şi de omul care grăieşte minciună, (…) Atunci tu vei scăpa de femeia care este a altuia, de străina ale cărei cuvinte sunt ademenitoare și duc la moarte” (Pildele lui Solomon, cap. 2)

Dragi cititori, iubiți Înțelepciunea! Căutați-o! Ea este izvor de armonie în familia iubitoare!

preot Nicolai Boian

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Share to Yandex

You may also like...

Lasă un răspuns