ucenic.info

Descoperă un strop de lumină în fiecare zi!

Urmărește:
Calendar creștin
Abonare la blog via email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 630 de abonați

Flag Counter

Comentarii

sfanta_treime_2„Cerurile se deschid şi măreţiile lui Dumnezeu se arată” au exclamat arhiereii şi credincioşii când, în 1515, au intrat în Catedrala „Adormirii Maicii Domnului” din Moscova, de curând împodobită cu minunate icoane făcute de elevii marelui maestru Rubliov.

Însușim mai profund acest sentiment în faţa icoanei icoanelor, cea a Sfintei Treimi, executată în 1425 (1410 după alte surse, n.n.) de monahul Andrei Rubliov.

Icoana  Sfintei Treimi care corespunde întru totul învățăturii Bisericii, atât în conținut, cât și în expresia ei artistică, este numită  ,,Treimea lui Rubliov” , cea mai importantă dintre creațiile iconografice pictate de el pentru mănăstirea Sfintei Treimi și a Sfântului Serghie, probabil între anii 1408 și 1425. (acum se află în Galeria Tretiakov din Moscova)

Ca și alte icoane mai vechi ale Sfintei Treimi, ea înfățișează trei îngeri.

Compoziția descrie casa lui Avraam, stejarul și un munte, dar Avraam și Sarra lipsesc. Fără a desființa aspectul istoric al evenimentului, Sfântul Andrei îl reduce la minimum, pentru că semnificația principală nu constă în evenimentul biblic, ci în înțelesul sau dogmatic.

 Icoană se deosebește de altele și prin structură compozițională de bază – un cerc. Trecând prin partea de sus a aureolei Îngerului central și tăind parțial partea de jos a piedestalelor, cercul îmbrățișează toate cele trei figuri, depășind foarte vag contururile lor.

 Așezând figurile Îngerilor în cerc, Sfântul Andrei le-a unit într-o singură mișcare lină și curgătoare, urmnd linia cercului. În felul acesta, Îngerul central, deși mai înalt decât ceilalți, nu-i copleșește, nici nu-i domină. Aureola capului înclinat, îndepărtat de axă verticală a cercului, și picioarele așezate în cealaltă parte, subliniază încă și mai mult această mișcare, în care intră și stejarul, și muntele.

 În același timp, înclinarea aureolei și a picioarelor, în direcții opuse, restabilește echilibrul compoziției, iar mișcarea se oprește în imobilitate a monumentală a Îngerului din stânga și a casei lui Avraam de deasupra Lui. Și totuși, „oriunde ne-am uită, vedem ecouri ale armoniei circulare principale, corespondențe de contur, forme născându-se din alte forme sau reflectate că într-o oglindă, linii ducând dincolo de conturul cercului sau întrețesute în centrul lui-o simfonie bogată de forme, dimensiuni, linii și culori, de ne exprimat în cuvinte, dar care încântă privirea.

 Icoana Sfântului Andrei are acțiune, exprimată în gesturi, comuniune, exprimată în înclinarea capetelor și a poziției figurilor, și tăcere, pace neclintită. Această viață interioară, unind cele trei figuri închise în cerc și comunicandu-se în afară, descoperă toată adâncimea inepuizabilă a icoanei. Este parcă un ecou al cuvintelor Sfântului Dionisie Areopagitul, după a cărui tâlcuire „mișcarea circulară semnifică faptul că Dumnezeu, rămânând identic cu Sine Însuși, îmbrăca într-o sinteză părțile intermediare și extremitățile, care sunt, în același timp, și conținute, și cele ce conțin, și că El cheamă la Șine toate cele ce s-au îndepărtat de El”.

Dacă unghiul capetelor și trupurilor celor doi Îngeri aplecați spre cel din mijloc îi leagă unul de altul, gesturile mâinilor lor se îndreaptă spre potirul euharistic, conținând capul unui animal de jertfă, care stă pe masă albă că pe un altar. Simbolizând jertfă de bună voie a Fiului lui Dumnezeu, el atrage către șine gesturile Îngerilor, indicând unitate a de voința și de lucrare a Sfintei Treimi, Care a făcut legământ cu Avraam.

 Chipurile și siluetele aproape identice ale Îngerilor subliniază natură unică a celor trei Persoane dumnezeiești și mai arată că această icoană nu vrea nicidecum să individualizeze fiecare Persoană a Sfintei Treimi. Că și alte icoane mai vechi, această nu este o reprezentare „ad intră” a Sfintei Treimi, adică a celor trei Persoane ale Dumnezeirii, pentru că Dumnezeirea, în esența ei, nu poate fi reprezentată. Ea rămâne aceeași scenă istorică (deși aspectul istoric este redus la minimum), care revelează simbolic unitatea și trinitatea Dumnezeirii, descoperind împreună-lucrarea Lor în lume, Iconomia divină. De aceea, în ciudă asemănării Îngerilor, Ei nu sunt lipsiți de individualitate, caracterul fiecăruia fiind redat de lucrarea Sa în lume.

 Îngerii sunt grupați în icoană în ordinea înșiruirii Persoanelor treimice în Simbolul de credința, de la stânga la dreaptă: Cred în Dumnezeu-Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.

 (Gruparea Îngerilor a dus uneori la o definire nepotrivită, la o totală distorsionare.

 Astfel, înainte de Rubliov și după el, Îngerul din mijloc, care se pare că a fost întotdeauna înțeles de pictorii de icoane că fiind a două Persoană, a fost adesea singularizat, cu un nimb cruciger, cu înscrisul „Iisus Hristos” și cu un sul în mână, în loc de toiag. Poate că reacție la aceste distorsionări, iar în Rusia, mai ales că reacție împotrivă ereziei iudaizantilor, care au negat învățătura ortodoxă despre Sfântă Treime, au apărut, deși mai rar, denaturări de alt tip: nu unul, ci toți cei trei Îngeri erau reprezentați cu nimb cruciger.

 Deși singularizarea Îngerului central are un anumit temei în tâlcuirile Sfinților Părinți pomeniți mai sus, nu este corect să fie introdusă în reprezentare, pentru că această înseamnă că se da numele Dumnezeului-Om unui chip care nu este reprezentarea Lui directă și concretă. „Când Cuvântul S-a întrupat, a primit numele de Iisus Hristos”, spune Sfântul Ioan Damaschin (Credința ortodoxă, IV, c. 6, P.C. 94, col. 1112 ).

 În privință nimbului cruciger, în acest caz se acordă celorlalte Persoane ale Sfintei Treimi însușirea pătimitoare a Domnului, atribuindu-le astfel o participare virtuală la iconomia proprie celei de-a două Persoane.

Problemă înscrisului și a nimbului cruciger a fost preluată de Țarul Ivan cel Groaznic și discutată la Sinodul din 1551 de la Moscova, numit Sinodul Celor o Sută de Capete. Că răspuns, Sinodul a hotărât că această imagine să fie pictată după tradiția vechilor pictori de icoane și în felul lui Andrei Rubliov, adică fără nimb cruciger, și să se numească „Sfântă Treime” și nimic să nu se facă din imaginația cuiva” (N.Y. Pokrovsky, Relicve ale iconografiei creștine, St. Petersburg, 1910, p. 289, în lb. rusă).

 Indescriptibilității primei Persoane, la Care chiar și Simbolul de credința se referă într-un fel reținut, îi corespunde nuanța sobră și nedefinită a veșmântului Îngerului din stânga (o mantie roz-pal, cu nuanțe deschise de maron și bleu-vert).

 În privință Celei de-a două Persoane, avem mărturii mai bogate în comparație cu celelalte și care merg până la indicația istorică exactă (din vremea lui Ponțiu Pilat); acesteia îi corespund precizia și claritatea culorilor Îngerului central, al cărui veșmânt are culorile obișnuite ale Fiului lui Dumnezeu întrupat (un chiton stacojiu și o mantie albastră).

 În sfârșit, culoarea principală a celui de-al treilea Înger este verde-culoarea mantiei-care, după tâlcuirea Sfântului Dionisie Areopagitul, semnifica „tinerețea, deplinătatea puterilor”. Ea indică în mod specific proprietățile Celei de-a treia Persoane a Sfintei Treimi, Care înnoiește și da viață tuturor.

 Armonia subtil concepută și raportul cromatic întâlnite în icoană lui Rubliov constituie una dintre principalele ei atracții. AIbastrul de floare de toporaș al mantiei Îngerului din mijloc are o intensitate și o puritate extraordinară, în combinație cu aripile de culoarea porumbului copt, și este deosebit de puternic. Culorile clare ale Îngerului din mijloc contrastează cu nuanțele blânde ale celorlalți doi; dar chiar și la ei, zone de albastru-aprins luminează ici și colo, că niște pietre prețioase.

Prin unitate a cromatică celor trei figuri, Rubliov pare să indice natură unică a Celor trei Persoane ale Sfintei Treimi și totodată conferă întregii icoane o voioșie liniștită și lucidă. Astfel, armonia să cromatică devine ecoul aceleiași vieți care îi umple chipurile, formele și liniile. „Aici se regăsește, în același timp, accentul pe centru, contrastele de culori, un echilibru al părților, completarea lui în nuanțe și tranziții treptate care întorc privirea de la coloritul bogat la lumina aurie (fondul). Și, peste toate, strălucirea de albastru-pur, senin că cerul fără nori.”

 Prin conținutul ei inepuizabil, prin echilibrul armonios al compoziției, prin figurile maiestuoase, calme ale Îngerilor, precum și prin culorile ei deschise, vesele, de vară, icoană această nu putea fi decât creația unui om care a stins în sufletul sau toată tulburarea și îndoială și a fost iluminat cu lumina cunoștinței lui Dumnezeu.

 Icoană Sfântului Andrei rămâne până astăzi un exemplu clasic al iconografiei Sfintei Treimi. Tradiția îi păstrează culorile de bază și detaliile individuale de desen și compoziție.   

BIBLIOGRAFIE

,,Teologia Icoanei”, Vladimir Lossky

Arta icoanei – o teologie a frumuseţii”, Ed. Meridiane, 1993, Paul Evdokimov 

 

Distribuie! Fii de folos și pentru alții!

Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Share to Yandex

Lasă un răspuns

Войти с помощью: 

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anti-spam: complete the taskWordPress CAPTCHA


Contabilitate pentru vizitatori: