Creștinii pot merge pe ape. La propriu și la figurat
Era noapte, întuneric. Apostolii călătoreau cu corabia. Frica valurilor în largul mării se asemăna cu frica morții. Era furtună, vânt. Adâncime. Pericol de răsturnare, afundare și moarte. Deodată, în această luptă aprigă, apare o figură ce pare a fi om, luminoasă și merge pe apă. Orice arătare în miezul nopții pe ape învolburate, sau orice arătare în noapte ar aduce o mare frică și tulburare, doar în cazul că ea nu ar fi dumnezeiască sau chiar Hristos.
În pildele din Pateric, am citit adesea cum și diavolul lua diferite chipuri și forme, de îngeri și sfinți, pentru a duce în eroare pe nevoitori. Diavolul, li se arată în special pustnicilor dar și tuturor care merg hotărâți spre Dumnezeu, într-o oarecare lumină și îi pune să se închine lui. În momentul în care nevoitorul, se închina din pricina că se considera vrednic de vizită dumnezeiască, îndată cădea în păcatul mândriei și diavolul se bucura de biruință. În acest context, la orice vedenie sau arătare care s-ar ivi, sfinții părinți învață că se cuvine să ne socotim nevrednici de daruri înalte, și să arătăm smerenie. Ar fi bine să putem spune ca și sutașul care i-a răspuns Domnului Iisus Hristos: ,,Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea”. (Matei 8, 8)
Dar totuși în noaptea aceea, Sf. Ap Petru a avut altă certitudine. Prezența diavolului mereu aduce frică, prezența lui Dumnezeu, capacitatea de a-L simți alături pe Dumnezeu, mereu aduce siguranță. Și a strigat Sf. Petru, ,,Doamne de ești Tu, poruncește să vin la Tine.” ,,Vino!” a zis Domnul. Atunci s-a pornit Sf. Apostol și a început să meargă pe ape. Ca și Domnul nostru Iisus Hristos. Marea era adâncă, înfricoșătoare, întuneric, fără colac de salvare, fără nici un element fizic ajutător și totuși Sf. Petru mergea pe apă. Spre Iisus Hristos. A făcut un pas doi, mai mulți și îi reușea. La un moment dat, privind în jurul său, a început a se afunda. Atunci a strigat din suflet: ,,Doamne scapă-mă. Doamne dă-mi mâna.” Și Domnul l-a salvat. ,,Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14, 22-34)
Dragilor, de multe ori, suntem în situații similare. Ne afundăm în vârtejul vieții și disperăm. Apostolul Petru a început să meargă pe ape și a reușit: deoarece privea spre Hristos. Dar de îndată ce și-a luat privirea de la ținta lui, care era Hristos, a început să se înece. Atât timp cât scopul nostru este Iisus Hristos și noi mergem spre El, suntem în stare să mergem pe ape, la propriu și la figurat. De îndată ce nu ne mai interesează Evanghelia, sau poate că am uitat de Hristos sau poate grija lumească ne-a înlocuit dragostea către Dumnezeu, atunci apar valurile care ne acoperă și marea care ne înghite.
Să luăm aminte dragi prieteni, ținta noastră e Hristos. Noi toți mergem la întâlnirea inevitabilă cu El. Să privim spre El. Să ascultăm de El. Și dacă începem a ne scufunda, în nevoi mai mari sau mai mici, să zicem degrabă, ,,Doamne scăpă-mă. Doamne dă-mi ca și Apostolului Petru Mâna Ta cea salvatoare!”
Preot Nicolai Boian
