ucenic.info

Descoperă un strop de lumină în fiecare zi!

Urmărește:
Calendar creștin
Abonare la blog via email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 630 de abonați

Flag Counter

Comentarii

manz-asinei-si-copiiChipul Mântuitorului ocupă locul central al compoziției; El stă pe asin – mânzul asinei – nu călăre obișnuit, cu un picior pe o parte și cu alt picior pe cealaltă parte, ci cu amândouă picioarele de aceeași parte. El este înfățișat stând că pe un tron; nu pe tronul slavei ci pe tronul smereniei, pe asin, animalul cel mai smerit socotit întotdeauna, față de câl, simbolul stăpânirii acestei lumi.

La acest înțeles al șederii Mintuitorului pe asin ne conduc atât cuvintele Evangheliei luate din prooroci (Isaia 62, 11; Zaharia 9, 9): „Bucură-te foarte fiică Sionului, iată împăratul tău vine la ține drept și biruitor, smerit și călăre pe asin, pe mânzul asinei.” (Zaharia 9, 9) , cât și textele liturgice ale slujbei praznicului.

„Pe scaun în cer și pe mânz pe pământ fiind purtat, Hristoase Dumnezeule, lăuda de la îngeri ai primit și cântare de la ținerii cei ce strigau: Binecuvântat ești Cel ce vii să chemi pe Adam (Condacul praznicului).

„Și în Sfântă Cetate ai intrat cu ucenicii Tăi, Șezând pe mânzul asinei, că și cum Te-ai fi purtat pe heruvimi, plinind propovăduirea proorocilor.” (Stihiră, glas 4, de la Laude din ziua praznicului).

Această o simțeau și cei ce L-au întâmpinat: „Vrând Tu, Doamne, să intri în Sfântă Cetate, stâlpari de copaci mulțimile purtau, laudandu-Te pe Ține Stăpânul tuturor și văzându-Te pe mânz, Te priveau că și cum ai fi fost pe heruvimi. Pentru această strigau: Osana.”

Mântuitorul, purtat de mânzul asinei, se îndreaptă către mulțimi, cu mână dreaptă binecuvântând, iar în mână stânga ține volumenul închis, simbolul Evangheliei; deși privirea se îndreaptă către mulțimi totuși meșterul iconar nu înfățișează față Mântuitorului din profil, față de noi care îl privim, ci, potrivit rânduielii iconografice și datorită neîntrecutului sau meșteșug artistic el înfățișează față din trei părți încât cu privirea Să ne cuprinde și pe noi cei care stăm în față icoanei.

În unele icoane (Dobrovăț) deși cu mână dreaptă binecuvîntează mulțimile, cu față se îndreaptă înapoi, fie către Apostoli, vrând a le spune că din aceste mulțimi, care strigă: „Osana”, se, vor ridica și glasuri, nu peste mult timp, care, în vremea patimilor vor strigă: „Rastigneste-L, rastigneste-L!”, sau către farisei, care cereau Mântuitorului să oprească strigătele, spunându-le: „Dacă vor tăcea aceștia pietrele vor strigă.”

În alte icoane (Voroneț), Mântuitorul este înfățișat stând pe asin către noi și întors către mulțimi numai cu față, privindu-le cu sentimentul celor ce se vor întâmplă în timpul patimilor când, așa cum s-a amintit mai sus, din rândul mulțimilor vor strigă: „Rastigneste-L!”

„Șederea pe mânz însemna, potrivit comentarului liturgic al praznicului, întoarcerea neamurilor neînfrânate de la necredința la credința” (Idiomela, glas 8, de la Doamne strigăt-am, Vecernia de Duminică seară din săptămină Patimilor) sau Răscumpărătorul nostru cel drept a șezut pe mânz că să piardă cutezanță cea dobitoeeasca a vrăjmașilor, care nu strigă: „Toate lucrurile lăudați-L pe Domnul și-L preaînălțați în toți vecii” (Cântarea 8 din canonul Utreniei praznicului).

Mântuitorul a venit în lume să nimicească păcatul, sub toate formele lui, nu numai sub cea a cutezanței, și să aducă pe om la starea de integritate în care a fost creat, a cărui menire este să laude pe Făcătorul sau, pe Dumnezeu.
„Pe mânz tânăr, încălecând Împăratul Tău, Sioane, Hristos a venit să strice înșelăciunea idolilor cea necuvântătoare și să oprească pornirea cea neoprita a tuturor neamurilor, că toți să cânte: „Toate lucrurile lăudați-L pe Domnul” (Ibidem).

Deși Mântuitorul intră în Ierusalim călăre pe cel mai smerit animal, totuși mulțimile L-au primit că pe un împărat, pe împăratul lui Israel; această, pentru c-a însuși Duhul Sfânt i-a luminat și îndemnat să înțeleagă și să mărturisească pe împăratul lui Israel: „Prea Sfântul Duh, Cel ce a învățat pe Apostoli să grăiască cu alte limbi străine, Același a îndemnat și pe ținerii evreiești cei fără de răutate să strige: Osana, Celui dintru înălțime; Bine este cuvântat Cel ce vine, împăratul lui Israel” (Stihirea, glas 1, de la Litia praznicului).

Mulțimile au strigăt, mărturisindu-L pe Mântuitorul că împăratul lui Israel, deci nu la îndemnul Apostolilor ci la îndemnul Duhului Sfânt, îndemn care a putut lucra în inimile cele fără răutate. De aceea Apostolii sunt înfățișați în icoană mergând în urmă Mântuitorului, nedumeriți de măreția faptului dumnezeiesc: „Acestea nu le-au înțeles ucenicii Lui la început, dar când S-a preaslăvit Iisus, atunci și-au adus aminte că acestea erau scrise pentru El și că acestea I le-au făcut Lui” (Ioan 12, 16), ba au strigăt și ei, o data cu mulțimile care veneau în urmă cu ei: „Toată mulțimea ucenicilor bucurându-se, a început să laude pe Dumnezeu, cu glas tare, pentru toate minunile pe care le văzuse” (Luca 19, 37), „iar mulțimile care mergeau înaintea Lui și care veneau după El strigau zicând: Osana!” (Matei 21, 9).

„Iconarii, cel mai adesea, înfățișează mergând în urmă Mântuitorului numai ceată ucenicilor, toată sau numai doi, cum vedem nu numai în icoanele vechi ale începutului vieții creștine, ci și în cele de mai târziu, în secolul al XVII-lea, cum vedem într-unul din vechile noastre manuscrise mîniate.”

Intrarea Domnului în Ierusalim nu este numai un fapt de cunoaștere și de mărturisire a Să că Împărat-Dumnezeu ci și un fapt de înnoire a omului și o data cu el a întregii creaturi sau cunoașterea și mărturisirea lui Dumnezeu este un act de înnoire, iar prin starea de înnoire, sau numai în această stare de înnoire duhovnicească, putem să cunoaștem și să-L mărturisim pe Dumnezeu, laudandu-L.

Starea de înnoire este biruința virtuții asupra păcatului care înseamnă moarte deci și vieții morții, fiind învierea cea . Starea de înnoire fiind un lucru duhovnicesc ea se printr-o stare de bucurie care se mărturisește prin simboluri semne masteriale purtătoare de simboluri ale unei stări spirituale-duhovnioesti, cazul de stalparile ramurile de finic pline de primăverii pe care mulțimile le purtau mâini strigau cu glas de bucurie: „Osana!”

Comentarul liturgic este limpede: „Pruncii semnele biruinței purtând, Ție, Biruitorului morții, : Osana!” (Troparul praznicului).

Înnoirea are premergătoare înlăturarea patimilor cu rugăciuni ținând de virtuți ne sârguim pe Hristos, pe care-L încalece pe mânz”gătindu-Se spre , ne mântuiască pe noi” (Tropar de la Pesna 9 de la Utrenia de Marți Patimilor).

 „Curățindu-ne sufletele, să lăudăm pe Hristos prin credința, cu ramuri înțelegătoare, că și pruncii, strigând cu glas mare Stăpânului: „Bine ești cuvântat!” (Sedelnă, glas 4, după a două stihologie de la slujbă Utreniei praznicului).

„Și munții, adică neamurile cele potrivnice, cu inimile împietrite, de față Ta s-au veselit, cântându-Ți Ție cântare de biruința” (Tropar Pesna 1, de la slujbă Praznicului), iar El venind în Ierusalim, spre Patimă cea de bună voie, poporul cel ce ședea întru întuneric și în umbră morții, luând semnele biruinței, adică ramuri de copaci și stâlpari de finic, mai înainte închipuind învierea, L-au întâmpinat.” (Rugăciunea binecuvântării sălciilor).

Înnoirea duhovnicească este pârga învierii noastre cea de obște, simbolizată prin ramurile de copaci și stalparile de finic și arătată mai înainte prin învierea lui Lazăr: „Învierea cea de obște mai înainte de Patimă Ta încredințând-o, Hristoase Dumnezeule, pe Lazăr din morți l-ai sculat. Pentru această și noi că pruncii semnele biruinței purtând, Ție, Biruitorul morții, strigăm: Osana!” (Troparul praznicului).

Starea noastră de înnoire adusă prin întruparea Fiului lui Dumnezeu și împărtășită și în faptul Intrării în Ierusalim se păstrează și crește prin faptele cele bune, prin virtuți, vorbind în general, care sunt că și stalparile cu care mulțimile au întâmpinat pe Domnul.

„Să ne veselim aducând lui Hristos și noi acum, că pruncii aceia, stâlpari de virtuți; să-I întindem haine de fapte dumnezeiești și cu taină să-L primim în suflete”; „Stâlpari de fapte bune, să aducem fraților, lui Hristos Dumnezeu.” (Stihiri, glas 6, de la Doamne strigăt-am, de la Vecernia mică a praznicului). „Să aducem stâlpari de înțelepciune.”; „Să pregătim virtuțile că niște ramuri și că niște stâlpari, spre întâmpinarea împăratului.” (Tropar, Pesna 8, de la Tricantarea din Joia Săptămânii Floriilor).

Pentru a sublinia starea de înnoire duhovnicească împărtășită de Mântuitorul prin dumnezeiescul fapt al Intrării în Ierusalim, iconarul teolog înfățișează hainele așternute în calea Mântuitorului peste care El trebuia să treacă în culoarea albă, simbolul curăției sufletului („Spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi”, Psalmul 50), chiar și asinul este înfățișat în alb, arătând prin această că firea -împărtășit de o stare de înnoire, o , o cu cea omului ( 8, 21).

copiilor este praznicului, unul doi suiți copac, finic, pentru tăia ramurile necesare iar unul înaintea asinului aranjând hainele stalparile puse pe cale pentru pe ele Mântuitorul, Care pe asin. Copiii simbolul nevinovăției curăției sufletești care datorită vârstei lor nu facă prea multe dar aduc lui Dumnezeu, mult decât cei înaintați cu anilor dar gârboviți de păcatelor, împietririi inimilor.

lor au fost spuse dinainte de prooroci cu privire la Intrarea Domnului Ierusalim (Psalmul 8, 3). Aceștia au întâmpinat cu pe Mântuitorul la intrarea Cetate, Evangheliile nu menționează; se înțelege de la de la o asemenea adunare ei nu lipsi , ei, copiii, prezenți toate împrejurările de acest fel, ei au după ce Mântuitorul intrat Ierusalim apoi templu; strigătele lor nevinovate, sincere au făcut pe arhierei cărturari se reproșeze Mântuitorului ( 21, 15).

Asinul care poartă pe Mântuitorul pășește mâncând din ramurile de copaci așternute de mulțimi. Zugravul-teolog a înfățișat în acest fel asinul pentru a arată că intrarea Mântuitorului în Ierusalim, triumfală, se face nu că a oamenilor veacului vrednici de o asemenea intrare, călări pe căi; Mântuitorul folosește asinul, cel mai umil animal, și acesta, pășind în toată voia lui, biruit de fragezimea ramurilor de copaci și nu este nici măcar condus de cineva pentru a da faptului un aspect de intrare triumfală, solemnă; nu era nevoie de această pentru că cei care au ieșit în întâmpinarea împăratului lui Israel nu erau mânați de măreția din afară a faptului, care lipsea cu totul, ci mulțimile erau mânate, să întâmpine cu bucurie, de Duhul Sfânt, Care stăpânea în acel moment inimile lor, ale celor fără răutate: „Mulțimea cea fără răutate, firea care încă era pruncească, cu dumnezeiască cuviință Te-a lăudat pe Ține Împărate al lui Israel și al îngerilor. Cu stâlpari de finic și cu ramuri, Hristoase Te-a lăudat mulțimea și a strigăt: „Bine ești cuvântat!” (Pesna 7 slujbă praznicului).

Compoziția icoanei, cortegiul faptului, se desfășoară nu cum ne-am fi așteptat, realist, pe orizontală ci pe verticală; chiar și acolo unde orizontală este mai întinsă, nu cu mult decât verticală, se desfășoară tot într-un cadru pe un plan adunat, cu o tendința de inălțare; această pentru a sugera ideea și învățătura teologică a faptului dumnezeiesc de coborâre a lui Dumnezeu la om, la oameni, „că toți să fie una” și să-i ridice din adâncul păcatului la înălțimea împărăției celei cerești.

„Sioane, munte Sfânt al lui Dumnezeu și Ierusalime, ridica-ți ochii tăi împrejur și vezi pe fiii tăi adunați întru ține; că iată au venit de departe să se închine împăratului Tău. Pace spre Israel și mântuire neamurilor” (Pesna 5, Utrenia praznicului).

„Mulțimea cea de Dumnezeu aleasă a sfinților sihăstri, împreună cu poporul, adunați-va să întâmpinați cu pe Hristos, strigând: „Bine ești cuvântat!” (Stihiră, glas 4, la Doamne -am de la Vecernia de joi pentru Vinerea Săptămânii Floriilor).

„Doi sfinți apostoli, care știau pe , Hristoase, ești Unul din Treime, au fost trimiși acum de mânzul, fiul asinei, precum scrie; pe care smerindu- șezut.-1select11 cu voia șederea înălțime tuturor celor ce iubesc pe .” (Ibidem)

clădirilor Cetății Ierusalimului muntele, se desfășoară pe ; muntele este înfățișat cu piscuri abrupte, foarte pentru ideea de spre cele , de înnoire bucurie întregii lumi:”vestească veselie pentru ; dealuri toți munții lemnele dumbrăvii .” (Pesna 4 de la Praznicului)

Numărul mulțimilor care au întâmpinat pe Mântuitorul este redus la minimum cuprinzând totuși toate stările sociale vârstele: copii vârstnici, femei bărbați, fariseii cărturarii, înfățișând pe fiecare cu starea sufletească cu care participat la dumnezeiescul fapt intrării Domnului Ierusalim; este geniul artei icoanei Bisericii Ortodoxe privind teologia cu aceeași sobrietate pe care o vedem Sfinita , Evanghelie.

Distribuie! Fii de folos și pentru alții!

Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Share to Yandex

Lasă un răspuns

Войти с помощью: 

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anti-spam: complete the taskWordPress CAPTCHA


Contabilitate pentru vizitatori: